FOTO François Hollande inaugurează noul „Pentagon“ francez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

François Hollande a inaugurat joi după-amiaza „Pentagonul“ francez de la Balard, noul sediu al Ministerului Apărării care regrupează statele majore ale celor trei armate - Terestră, Aeriană şi Marina - şi centrul lor operaţional, faimosul Centru de Planificare şi Comandament al Operaţiunilor (CPCO).

Noul sediu masiv al Ministerului francez al Apărării a fost construit în Arondismentul al XV-lea din Paris. Proiectul a fost lansat în 2007 de către predecesorul lui Hollande, Nicolas Sarkozy.

Aproximativ 9.300 de agenţi urmează să lucreze în noul sediu, cu excepţia ministrului Apărării Jean-Yves Le Drian şi Cabinetului său, care îşi păstrează ca sediu principal l'Hôtel de Brienne, în centrul Parisului, în apropiere de Elysée şi Martignon.

După dezvelirea plăcii inaugurale şi prezentarea proiectului, Hollande urma să viziteze centrul nevralgic al noului minister - CPCO -, unde sunt planificate operaţiunile externe franceze. O vizită cu uşile închise, în acest loc ţinut în cel mai mare secret, în care nici jurnalişti şi nici măcar arhitecţii proiectului nu au avut acces vreodată.

În discursul său, Hollande - care de la începutul mandatului este preşedintele Republicii a V-a care a angajat cele mai multe operaţiuni externe în cea mai scurtă perioadă de timp - va sublinia „faptul că armatele sunt deosebit de mobilizate, în prezent, atât în interior, cât şi în exterior“.

Noul „Pentagon“ francez FOTO AFP

Comandant de război

Încă de la începutul mandatului de cinci ani, în ianuarie 2013, François Hollande a îmbrăcat haina de „comandant de război“, luând în doar câteva ore decizia de a angaja armata franceză în Mali, pentru a stopa avansarea jihadiştilor.

Au urmat intervenţia în Republica Centrafricană, atacurile aeriene asupra reţelei extremiste Statul Islamic (SI) în Irak şi în Siria, extinderea operaţiunii antiteroriste în Sahel (Barkhane) şi mobilizarea armatei pe teritoriul naţional în urma atentatelor din ianuarie de la Paris.

În plină bătălie pentru alegerile regionale, Hollande - care s-a lansat deja în cursa prezidenţială - beneficiază în calitate de şef al armatelor de un bilanţ care-i este foarte favorabil.

Însă, într-o lucrare recentă a jurnalistului David Revault d'Alonnes de la Le Monde - „Les guerres du Président“ -, el concede că politica sa externă şi numeroasele operaţiuni militare vor cântări puţin în votul francezilor la alegerile prezidenţiale, în comparaţie cu provocarea şomajului şi creşterii economice, în care rezultatele nu-i sunt tocmai favorabile.

„Nu am văzut (ca) vreun (scrutin) prezidenţial să se facă în jurul (problemelor) internaţionale“, „acest lucru nu contribuie în alegerile (prezidenţiale). Acest lucru contribuie la statutul prezidenţial, ceea ce este altceva“, scrie el.

Cel mai mare acoperiş solar din Paris

Cu trei săptămâni înainte de Conferinţa pe tema încălzirii globale (COP21), organizată la Paris, altă bătălie a mandatului său de cinci ani, preşedintele urma să insiste asupra realizării tehnologice pe care o constituie noua instalaţie de la Balard în ceea ce priveşte protejarea mediului.

Clădirea are cel mai mare acoperiş solar din Paris, aproximativ 5.000 de metri pătraţi de panouri fotovoltaice. Ea este dotată, de asemenea, cu un sistem de ventilaţie integral autonom, care nu recurge la nicio altă sursă de energie.

În ceea ce priveşte securitatea, clădirea a fost concepută astfel încât „să nu se surpe dacă un vehicul explodează pe centură sau pe bulevardul Valin (la intrare)“, potrivit proiectanţilor.

„Balardgone“ reprezintă o investiţie de 1,2 miliarde de euro, finanţată în parteneriat cu întreprinderi private, inclusiv Bouygues. Ministerul s-a angajat să le plătească o chirie anuală de 154 de milioane de euro, pe o perioadă de 30 de ani, după care va deveni proprietarul clădirii.

Însă, scria recent revista Challenges, cea mai mică modificare antrenează devize incredibile, ca de exemplu suma de 2.274 de euro pentru două prize electrice.

FOTO AFP

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online