Forţele speciale ale poliţiei franceze au lansat asaltul asupra apartamentului în care se află ucigaşul de la Toulouse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţe speciale şi pompierii în faţa imobilului unde s-a baricadat ucigaşul

Trei explozii puternice au fost auzite la Toulouse, în zona unde se află suspectul pentru atacurile vizând militari şi o şcoală. O ambulanţă a intrat apoi în perimetrul de securitate.


O sursă din poliţie a declarat pentru FranceInfo că exploziile au fost grenade paralizante.
Deflagraţiile au fost mai puternice decât cele auzite în cursul nopţii de miercuri spre joi şi s-au produs la câteva minute diferenţă una de alta.

Poliţiştii francezi se află în apartamentul lui Mohamed Merah, tânărul suspectat că a ucis şapte persoane, începând cu 11 martie, la Toulouse şi Montauban, a anunţat o sursă apropiată anchetei.

Avansează „pas cu pas" în apartament, a declarat sursa citată. Nu se ştie dacă Mohamed Merah este în viaţă. Nu s-a manifestat", a declarat aceeaşi sursă.

Vom reveni cu amănunte

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu