Elveţia înăspreşte restricţiile. Accesul în baruri, restaurante şi la evenimente, doar pe bază de certificat COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Certificatul sanitar COVID-19 oferă informaţii despre vaccinarea cu schema completă, un test COVID-19 negativ recent sau vindecarea după o infectare anterioară FOTO Shutterstock

Elveţia a decis miercuri să extindă folosirea obligatorie a certificatului sanitar COVID-19, pentru accesul în baruri, restaurante, expoziţii, cinematografe sau evenimente sportive desfăşurate în interior, începând de luni, relatează AFP.

Guvernul federal elveţian justifică aceste măsuri prin ''situaţia tensionată care se menţine în spitale şi gradul foarte ridicat de ocupare a paturilor de terapie intensivă'', în timp ce numărul infectărilor creşte şi ''procentul populaţiei neimunizate este în continuare prea ridicat pentru a împiedica un nou şi important val de contaminări''. conform Agerpres.

Certificatul, care este deja obligatoriu pentru cluburile de noapte şi evenimentele mari, ar putea fi cerut şi de către angajatori ca parte a planului de protecţie al unei companii sau solicitat de universităţi, conform swissinfo.ch.

Conform sursei citate, scopul acestei decizii este de a preveni „suprasolicitarea în spitale”, în special la unităţile de terapie intensivă, cât şi închiderea temporară a magazinelor şi a birourilor.

Măsura, care se aplică tuturor persoanelor cu vârsta de peste 16 ani, va intra în vigoare luni, 13 septembrie.

Elveţia este lovită de un al patrulea val al noului coronavirus. Situaţia virală rămâne tensionată, numărul de cazuri noi stagnând la un nivel ridicat - 2.500-3.000 pe zi - potrivit oficialilor din domeniul sănătăţii.

Elveţia are cea mai mare rată de incidenţă din Europa, după Marea Britanie, cu 402 de noi infecţii la 100.000 de rezidenţi în ultimele 14 zile. 

Până miercuri 59,01% din populaţia elveţiană eligibilă pentru vaccinare a primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19 şi 52,35% schema completă. Aceste procente sunt mult inferioare celor din Franţa, unde instituirea certificatului sanitar obligatoriu pentru accesul în restaurante, cinematografe şi numeroase spaţii comerciale a avut un efect de intensificare a vaccinării populaţiei. 

Certificatul sanitar COVID-19 oferă informaţii despre vaccinarea cu schema completă, un test COVID-19 negativ recent sau vindecarea după o infectare anterioară.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete