După tancurile americane, urmează să vină în România şi elicoptere UH-60 Black Hawk şi CH-47F Chinook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

NATO creşte prezenţa în Europa de Est. Noi echipamente militare americane au fost trimise în Germania, în cadrul operaţiunii vizând descurajarea Rusiei. 49 de elicoptere militare au sosit în portul german Bremerhaven, ca parte a operaţiunii NATO  „Atlantic Resolvea“, a anunţat marţi serviciul de presă al Pentagonului.

Potrivit Pentagonului, elicoptere de tip  UH-60 Black Hawk şi CH-47F Chinook  aparţinând brigăzii 10 de aviaţie a armatei Statelor Unite au fost transportate pe mare, în portul german Bremerhaven. Camioane şi echipamente auxiliare au fost, de asemenea, aduse în port. Numărul total al militarilor americani va fi majorat la 2000.

Personalul şi tehnică de luptă americane vor fi deplatate prin rotaţie la bazele militare din Germania şi Europa de Est, pentru o perioadă de nouă luni, conform nevoilor operaţiunilor NATO.

Brigada a zecea de aviaţie a SUA a fost mutată în Germania, iar o parte dintre aparatele de zbor vor ajunge  şi în România, la baza de la Mihail Kogălniceanu, pentru exerciţii în regiunea Mării Negre şi în sprijinul operaţiunii „Atlantic Resolve”.

O parte dintre elicopterele de luptă americane vor rămâne definitiv în România. Aparate de zbor vor fi transportate şi în Lituania şi Polonia. 

Aproximativ 500 de militari americani care fac parte din Batalionul 1 ”Vulturii luptatori” şi mai multe tancuri M1 Abrams au ajuns, marţi dimineaţă, la Baza Militară de la Mihail Kogalniceanu. Militarii, alături de cei romani, vor participa, la exerciţii de tragere cu muniţie de luptă la Centrul secundar de instruire pentru luptă Smârdan, ca parte a angajamentului Statelor Unite ale Americii în asigurarea securităţii flancului estic al NATO, din cadrul Operaţiunii Atlantic Resolve.

Unitatea de luptă americană care a sosit în România face parte din Brigada 3 Blindate care a dislocat în jur de 3.500 de soldaţi şi 2.800 de piese de tehnică militară de la Fort Carson, statul Colorado, în Bremerhaven, Germania, la începutul lunii ianuarie. Militarii americani vor sta în România timp de nouă luni, după care vor fi înlocuiţi de alţi militari, asigurându-se astfel o prezenţă continuă în Europa.

Soldaţii americani ajunşi marţi la Mihail Kogalniceanu vor efectua exerciţii de tragere cu muniţie de luptă la nivel de pluton şi companie în Centrul secundar de instruire pentru luptă Smardan şi vor participa la exerciţiile multinaţionale planificate să aibă loc în cursul acestui an, alături de militari din subunităţi de tancuri şi infanterie mecanizată din Forţele Terestre Române aparţinând Batalionului 284 Tancuri „Cuza Voda“ şi Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei“.

Şi ministerul lituanian al Apărării a anunţat că la începutul lunii februarie, o sută de vehicule militare şi mai mult de 450 de soldaţi ai unui batalion motorizat german va sosi în ţară.

Decizia de a localiza în regiune încă patru batalioane  pentru a "descuraja Rusia", a fost adoptată la summitul NATO de la Varşovia. Canada va trimite armata în Letonia, Germania în Lituania, Marea Britanie în Estonia şi Statele Unite în Polonia.

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent