Două persoane, arestate în Olanda în ancheta privind ouăle contaminate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 700.000 de ouă din ferme olandeze, ce ar putea fi contaminate cu Fipronil, au fost distribuite în Marea Britanie, a anunţat Agenţia britanică pentru Standarde Alimentare (FSA), citată de BBC News. Între timp, în Olanda au fost arestate două persoane în cadrul anchetei, relatează AFP.

Potrivit FSA, numărul reprezintă 0,007% din ouăle mâncate anual în Marea Britanie, deci “este foarte puţin probabil să existe vreun risc pentru sănătatea publică”.

Majoritatea ouălor olandeze folosite în Regatul Unit sunt utilizate la mâncăruri procesate, alături de multe alte ingrediente – în special la umpluturi pentru sandviuri sau la alte mâncăruri refrigerate.

“În timp ce în unele ţări europene, ouă conţinând reziduuri de Fipronil au fost vândute ca ouă proaspete, în Marea Britanie nu este cazul. Multe dintre ouăle implicate au fost amestecate cu alte ouă, care nu au provenit de la fermele afectate, astfel că reziduurile de Fipronil sunt foarte diluate”, a precizat agenţia.

Între timp, poliţia olandeză şi cea belgiană fac percheziţii privind folosirea insecticidului.

Doi suspecţi au fost arestaţi în Olanda. “Este vorba despre doi directori ai companiei care a aplicat, probabil, produsul în fermele avicole”, companie prezentată drept Chickfriend de presa olandeză, a declarat purtătoarea de cuvânt a Parchetului, Marieke van der Molen, citată de AFP.

În Belgia, au loc raiduri în regiunile Campine şi Flandra de Vest, la firmele de igienă care folosesc insecticidul.

Luxemburgul s-a alăturat listei cu ţări europene afectate de scandalul ouălor contaminate cu Fipronil, au arătat teste efectuate într-un supermarket şi la producători de alimente la care sunt folosite ouă, relatează RTBF.

Ducatul devine astfel a opta ţară europeană unde au fost vândute ouă contaminate.

Guvernul a anunţat că „ouă contaminate au fost scoase la vânzare pe piaţa luxemburgheză” în supermarketurile Aldi şi Cactus. Ce nu s-a vândut deocamdată, a fost restras.

Supermarketuri din Germania, Olanda, Belgia, Suedia şi Elveţia au retras milioane de ouă de pe rafturi, după ce s-a aflat că ar fi contaminate cu Fipronil, o substanţă potenţial periculoasă pentru oameni.

Fipronil este folosit în produsele veterinare pentru a combate puricii, păduchii şi căpuşele. Însă UE interzice folosirea sa pentru tratarea animalelor destinate consumului uman, precum găinile.

În cantităţi mari, insecticidul este considerat „cu un grad moderat de periculozitate” şi poate afecta rinichii, ficatul şi tiroida oamenilor, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Potrivit primelor informaţii ale anchetei, substanţa toxică a fost introdusă în fermele avicole de o companie olandeză, Chickfriend, pentru tratarea păduchilor roşii, un parazit care afectează găinile.

Alte ţări europene - precum Austria, Polonia, Portugalia, Bulgaria şi România - au anunţat că efectuează analize, în pofida faptului că niciun ou importat în mod direct în acest ţări nu este contaminat, potrivit agenţiilor de securitate alimentară.

În Elveţia, marii distribuitori au retras din vânzare ouă importate din ţările afectate, cu titlu preventiv.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!