Două jurnaliste de la France 2 au fost agresate de manifestanţi la Boulou, aproape de frontiera cu Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două jurnaliste de la France 2 Montpellier au declarat, sâmbătă, pentru AFP, că au fost agresate de manifestanţi în veste galbene în timp ce transmiteau informaţii de la protestul de la Boulou, localitate din apropierea frontierei cu Spania.

Anne Domy, redactor, şi Audrey Guiraud, fotoreporter, se aflau în momentul agresiunii în apropierea staţiei de taxare de pe autostrada A9, la Boulou, blocată parţial de manifestanţi pe parcursul zilei de sâmbătă.

“Totul a degenerat după-amiază, când forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi şi când a avut loc o busculadă din cauza panicii. Eu şi colega mea am fost urmărite, prinse şi lovite de o mulţime de manifestanţi care ne-a încercuit. ‘Vândute’, ‘nu faceţi nimicaltceva decât să traficaţi realitatea’, ţipau furioşi cei cu vestele galbene, atât femei cât şi bărbaţi”, a declarat Anne Domy.

Cele două jurnaliste spun că au fost salvate de un manifestant care s-a interpus între ele şi agresori, astfel că au putut să fugă, “sub o ploaie de insulte”.

Jurnalistele au depus plângere după incidentul de la Boulou.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete