Doi români, printre cei răniți în atacul armat cu 11 morți de la o școală din Austria. Unul dintre ei este în stare gravă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unsprezece persoane și-au pierdut viața, iar mai multe au fost rănite în urma unui atac armat care a avut loc marți, 10 iunie, într-un liceu din orașul austriac Graz. Printre victime se află și doi cetățeni români.

Doi români au fost răniți în urma atacului armat din Austria Foto: X

Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a confirmat că doi cetățeni români se numără printre persoanele rănite în urma atacului. Familiile acestora au fost deja informate de autoritățile române. Unul dintre românii răniți ar fi în stare critică.

În contextul atacului armat petrecut la data de 10 iunie 2025 la o şcoală din oraşul Graz, Republica Austria, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Viena s-a autosesizat şi a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a obţine informaţii oficiale cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate. Autorităţile austriece au confirmat că printre persoanele rănite se află doi cetăţeni români, ale căror familii sunt deja informate cu privire la starea acestora”, a transmis, miercuri, MAE, într-un comunicat de presă.

Atacul a avut loc marți dimineața, în jurul orei 10:00 (ora locală n.r.), în incinta liceului BORG Dreierschützengasse, unde un fost elev, în vârstă de 21 de ani, a intrat înarmat cu o pușcă și un pistol, deschizând focul asupra elevilor și cadrelor didactice. Unsprezece persoane au murit, iar mai multe au fost rănite, o parte dintre ele fiind în stare gravă.

Atacatorul s-a sinucis la scurt timp după ce a deschis focul. S-a constatat că acesta nu avea antecedente penale. Atacatorul a lăsat un bilet de adio în care a spus că a fost batjocorit în perioada în care a învățat acolo. Tânărul s-ar fi considerat o victimă a bullying-ului.

Cancelarul austriac a declarat trei zile de doliu național, iar la nivelul instituțiilor de învățământ din toată țara a fost ținut un moment de reculegere în memoria victimelor.

Atacul de marţi dimineaţă din Graz, oraş din sudul ţării, a fost „o zi neagră în istoria ţării noastre”, un act de o „violenţă inimaginabilă” şi „o tragedie naţională care ne-a şocat pe toţi”, a declarat cancelarul austriac Christian Stocker.

MAE precizează că Ambasada României la Viena este pregătită să acorde asistenţă consulară, dacă familiile cetăţenilor români vor solicita acest lucru.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043-1-503.24.65, 0043-1-505.23.81, 0043-1-230.95.10 şi 0043-1-505.16.27, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. 

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al ambasadei: 0043-699.117.26027.

Mai multe pentru tine:
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Autostrăzile A1 schimbă harta comerțului rutier. DN 68A Deva–Lugoj și Valea Oltului riscă să piardă afacerile crescute din traficul intens
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!