Directorul grupului bulgar de armament a fost arestat pentru delapidare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul general al Sofiei, Nikolai Kokinov, a declarat astăzi că directorul grupului de armament bulgar TEREM, Jeciko Petrov, a fost arestat pentru abuz de putere şi delapidare, relatează Sofia News Agency.

Ancheta care îl vizează pe Petrov se referă la 19 milioane de leva (aproximativ 9,5 milioane de euro) din dividendele grupului său.

Potrivit unei verificări făcute de Ministerul de Finanţe şi de Fisc, suma şi dobânda nu au fost depuse la stat, aşa cum ar fi trebuit. În august, autorităţile au trimis informaţiile Procuraturii, pentru deschiderea unei anchete.

Petrov a fost numit director al grupului anul trecut, de fostul ministru al apărării Nikolai Ţonev.

Bulgaria face obiectul unei supravegheri severe din partea Bruxelles-ului, care critică lipsa de eficienţă a autorităţilor în combaterea corupţiei şi crimei organizate.

Ieri, autorităţile de la Sofia l-au pus oficial sub acuzare pe fostul ministru al agriculturii, Ţvetan Ţvetanov, pentru implicare în schimburi ilegale de terenuri. El este primul înalt oficial din fostul stat comunist aflat în această situaţie.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein