De ce este interesată Germania de Balcani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksandar Vucic, preşedintele Serbiei, şi Angela Merkel, cancelarul federal german Foto: EPA

Autorităţile de la Berlin urmăresc cu atenţie ce se întâmplă în Balcani nu numai pentru că în această zonă creşte riscul radicalizării musulmanilor, ci şi pentru că Germania are interese economice în zonă.

Influenţa în creştere a statelor din Golf în Balcani a determinat Serviciul german de informaţii externe (BND) să fie tot mai atent la ceea ce se întâmplă în această zonă a Europei, mai ales în Bosnia şi Herţegovina, unde musulmanii sunt majoritari, iar riscul radicalizării lor este tot mai mare.

Cotidianul „Berliner Zeitung“ a relatat recent, citând surse din cadrul comunităţii germane de informaţii, că îngrijorările celor din spionajul german sunt generate în special de faptul că Arabia Saudită investeşte foarte mult în Balcani pentru a promova în societatea bosniacă wahhabismul - o doctrină ultraconservatoare a islamului. 

Însă, notează Geopolitical Futures, atenţia acordată de Germania acestei zone nu are la bază numai riscul legat de potenţiale acte de terorism, ci şi interesele economice ale Berlinului în regiune. 

Pentru Serbia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Macedonia, Albania şi Kosovo, Germania este una dintre primele trei destinaţii de export. În plus, Germania este unul dintre principalii investitori din regiune, ceea ce face Berlinul cel mai important partener din Uniunea Europeană pentru statele din Balcani. 

În ultimii ani, Germania şi-a întărit relaţia cu Serbia, chiar dacă, în mod tradiţional, a avut legături mai strânse cu Croaţia. Această apropiere între Berlin şi Belgrad a venit în contextul intereselor economice ale celor două părţi. 

Germania este al doilea cel mai mare importator din Serbia şi se află printre primii cinci investitori în această ţară. Iar sârbii sunt mulţumiţi de apropierea de Berlin. Un sondaj din noiembrie, citat de sursa anterior menţionată, arată că o treime dintre ei consideră companiile germane drept cei mai buni investitori. Asta nu numai pentru că plătesc bine, ci şi pentru că le oferă angajaţilor şanse reale de a avansa în carieră.

Criza din Ucraina, în avantajul Berlinului

Chiar dacă şi Rusia a fost o importantă sursă de finanţare externă în zonă, criza din Ucraina şi problemele financiare ale Moscovei au determinat ţările balcanice să caute un alt sprijin financiar. Aşa că s-au orientat spre UE, adică spre Germania, liderul de facto al blocului comunitar. Şi cum Berlinul nu mai voia o altă criză în Europa, a decis să întindă o mână de ajutor acestei regiuni. O destabilizare a zonei ar fi reprezentat o ameninţare la adresa securităţii Europei. 

Apoi, în 2015, după ce a început criza migraţiei, interesul Berlinului pentru regiune a crescut şi mai mult, având în vedere că principala rută pentru refugiaţii care voiau să ajungă în Europa Occidentală, în special în Germania, era cea balcanică. 

Berlinul vede ţările din zonă drept o componentă vitală a securităţii sale, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care s-a pronunţat în favoarea aderării unora dintre ele la UE.

De altfel, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, influenţat cel mai probabil de Germania, a afirmat în septembrie că Serbia şi Muntenegru ar putea adera la blocul comunitar până în 2025. 

Un semnal pentru SUA

Nu în ultimul rând, interesul Germaniei pentru Balcani  are şi o altă dimensiune, adaugă geopoliticalfutures.com. Conceptul geopolitic Intermarium, o alianţă care implică ţări de la Marea Baltică până la Marea Neagră, a început să prindă contur, ceea ce i-a făcut pe mulţi oficiali europeni să ridice din sprâncene, existând temeri că ar putea apărea noi diviziuni la nivel european. 

Cum deja au început să existe semne că acest concept s-ar putea extinde spre sud-vest, spre Marea Adriatică, incluzând Austria, Croaţia şi Slovenia, Serbia s-ar putea înfuria pentru că ar fi lăsată în afară. Iar Germania înţelege foarte bine acest lucru.

În plus, păstrând o relaţie apropiată cu Belgradul, Berlinul transmite un mesaj important nu numai membrilor est-europeni ai Intermarium, ci şi Statelor Unite, care sprijină alianţa: este o puternică ţară europeană şi are un interes în ceea ce priveşte viitorul Europei de Est. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute