Curtea Constituţională din Austria a decis repetarea scrutinului prezidenţial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională din Austria a invalidat vineri alegerile prezidenţiale, pe motiv că au existat iregularităţi la numărarea voturilor, şi a decis repetarea scrutinului, transmit agenţiile AFP şi DPA, citate de Agerpres.

„Al doilea tur al alegerilor trebuie să fie organizat din nou în toată Austria. Această decizie este destinată să consolideze încrederea în statul nostru de drept şi în democraţie“, a anunţat Gerhart Holzinger, preşedintele Curţii Constituţionale din Austria, compusă din 14 judecători.

La anunţarea deciziei, Gerhart Holzinger a declarat că „alegerile sunt temelia democraţiei şi datoria tribunalului este să menţină funcţionarea acestei temelii“. „Nimeni nu câştigă şi nimeni nu pierde (cu această decizie, n. red.)“, a insistat el.

Instanţa a afirmat că a folosit standarde stricte cu privire la aplicarea normelor electorale.

Partidul de extremă dreaptă FPO a depus o contestaţie la Curtea Constituţională prin care punea sub semnul întrebării legalitatea scrutinului în urma cărora candidatul său, Norbert Hofer, a fost învins la diferenţă mică de voturi de independentul susţinut de Verzi, Alexander Van der Bellen.

Mai exact, liderul FPO Heinz-Christian Strache a contestat procedura de numărare a voturilor prin corespondenţă, care ar fi început mai devreme decât ar fi trebuit, iar magistraţii i-au dat câştig de cauză.

Van der Bellen, care urma în principiu să-şi preia funcţia la 8 iulie, a câştigat alegerile obţinând cu 30.863 de voturi mai mult decât Hofer şi acumulând 50,3% din sufragii în cel de al doilea tur al scrutinului, la 22 mai.

Partidul lui Hofer, care a eşuat în tentativa de a deveni primul şef de stat european provenit dintr-o formaţiune de extrema dreaptă, a insistat că scrutinul a fost marcat de o serie de nereguli.

Decizia Curţii Constituţionale deschide calea reorganizării celui de-al doilea tur al scrutin prezidenţial, în care Alexander van der Bellen va trebui să demostreze că îl poate învinge pentru a doua oară pe Norbert Hofer.

Mai multe pentru tine:
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi