Cursa pentru succesiunea lui Juncker la conducerea Comisiei Europene a început în culise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

Cursa la succesiunea lui Jean-Claude Juncker la conducerea Comisei Europene (CE) a fost lansată deja - în culise - însă Cei 28 sunt încă departe de a fi de acord asupra regulilor jocului, scrie AFP.

Între posibilii candidaţi la înlocuirea luxemburghezului în toamna lui 2019, numele francezului Michel  Barnier, actualul negociator-şef al Brexitului în numele Uniunii Europene (UE), revine cu insistenţă.

Candidatura sa a fost avută în vedere în 2014, însă familia politică a PPE (dreapta, majoritară în Parlamentul European) l-a preferat pe actualul preşedinte al Comisiei.

Juncker a fost desemnat drept "Spitzenkandidat" al PPE, după numele german care s-a impus în această procedură şi care vrea ca partidele europene să desemneze ”candidaţi cap de listă” în alegerile europene. Ideea procedeului, inaugurată în 2014, este ca preşedinţia Comisiei să revină candidatului partidului învingător.

Parlamentul European (PE), căruia îi revine alegerea preşedintelui Comisiei prin vot, ţine cu orice preţ ca metoda să fie folosită din nou. El vede în ea o garanţie a unei transparenţe sporite şi a unei consolidări a legitimităţii sale politici şi a Comisiei.

”FRUSTRARE”

Însă tratatele europene au încredinţat statelor membre puterea de a numi, cu o majoritate calificată, candidatul la preşedinţia Comisiei, chiar dacă textele le-o cer în mod vag să o facă ”ţinând cont de alegerile din Parlament”.

Iar mai mulţi lideri de ţări europene, cu francezul Emmanuel Macron în frunte, se opun metodei "Spitzenkandidaten" şi o vor aminti la un summit, la Bruxelles, pe 23 februarie.

”În 2014 a existat frustrare în mai multe capitale cu privire la faptul că procedura care a condus la nominalizarea lui Juncker nu a fost suficient de transparentă”, comentează o sursă europeană.

În opinia unor critici, acest sistem a condus la o politizare a Comisiei, considerată păguboasă. Alţii se tem de o ascensiune a partidelor eurosceptice în alegerile europene, care ar putea să conducă la alegerea unui candidat din rândul lor.

În faţa acestor reticenţe, eurodeputaţii au prevăzut să ridice tonul în sesiunea plenară de la Strasbourg, în estul Franţei.

”Parlamentul European va respinge orice candidat la preşedinţia Comisiei care nu va fi fost desemnat ca «Spitzenkandidat» înaintea alegerilor la Parlamentul European”, a avertizat germanul Manfred Weber, liderul grupului PPE în PE.

Iar ”dacă guvernele statelor membre încearcă să revină asupra acestui principiu”, a adăugat el referindu-se la Macron, ”vor trebui să explice de ce, în pofida marilor lor discursuri despre necesitatea unei schimbări democratice în Europa, nu sunt, în realitate, pregătiţi să renunţe la opacitate şi la secret”.

”UŞI ÎNCHISE”

Influentul şef de cabinet german al lui Jean-Claude Juncker, Martin Selmayr, a îndemnat şi el la reaplicarea în 2019 a procedurii din 2014.

”Un Spitzenkandidat victorios care a făcut campanie în toată Europa pentru o majoritate a mandatelor va avea o legitimitate mai puternică ca preşedinte al Comisiei Europene decât o persoană aleasă în spatele uşilor închise”, a subliniat recent Selmayr pe reţeaua de socializare Twitter.

Până la alegerea formulei, nu au fost prezentaţi candidaţi oficiali.

Michel Barnier, fost comisar şi ministru în mai multe rânduri în Franţa, nu a spus vreodată că va candida din nou la post, însă responsabilităţile sale actuale l-au plasat în lumina reflectoarelor.

”A făcut treabă foarte bună”, apreciază un oficial european de rang înalt, apreciind că ”modul în care s-a comportat cu privire la Brexit a sporit încrederea în Comisie”, de care ţine funcţia sa. ”El este întru totul conştient de capitalul politic pe care l-a acumulat”, adaugă altă sursă europeană.

Numele comisarului Concurenţei, liberala daneză Margrethe Vestager, este şi el evocat adesea între potenţialii candidaţi, după loviturile aplicate giganţilor americani în domeniul Internetului.

”Candidatura la preşedinţia Comisiei ar putea să mă intereseze”, a declarat în ceea ce-l priveşte socialistul francez Pierre Moscovici, în prezent comisar însărcinat cu Afacerile Economice.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial