Crimă în „celula iubirii”. O femeie a fost ucisă de soțul său în timpul unei vizite la închisoare

0
Publicat:

O vizită într-o cameră specială dintr-o închisoare germană s-a transformat într-o tragedie: o femeie de 35 de ani a fost ucisă de soțul său, aflat după gratii.

Crimă într-o închisoare din Germania. FOTO: Arhivă

crimă șocantă a avut loc la închisoarea Burg din Germania, situată lângă Magdeburg. Un deținut în vârstă de 37 de ani este acuzat că și-a ucis soția în timpul unei vizite desfășurate într-o așa-numită „celula iubirii” – o cameră special amenajată pentru vizite intime, menită să mențină contactele sociale. Camera nu este supravegheată video sau audio de către personalul penitenciarului.

Femeia, în vârstă de 35 de ani, venise să își vadă soțul în cadrul unei vizite de lungă durată. Trupul ei neînsuflețit a fost descoperit joi după-amiază, în jurul orei 14:00, la finalul vizitei, potrivit publicației Bild.

Autoritățile au anunțat că deținutul este principalul suspect. O autopsie este programată pentru a stabili cauza exactă a morții, iar rezultatele sunt așteptate la începutul săptămânii viitoare.

Ancheta este în curs de desfășurare și este coordonată de poliția din Stendal. Deocamdată nu au fost oferite informații suplimentare despre circumstanțele în care a avut loc crima.

Închisoarea Burg, inaugurată în 2009, este cea mai mare din landul Saxonia-Anhalt și una dintre cele mai moderne din Germania. Aproximativ 600 de bărbați își ispășesc aici pedepsele.

Această instituție a mai fost implicată într-un scandal în noiembrie anul trecut, când deținuții au pus mâna pe o hartă detaliată a închisorii, în care erau marcate depozitele de arme și ieșirile de urgență. Incidentul a dus atunci la concedierea directorului penitenciarului pentru încălcări grave ale securității.

Mai multe pentru tine:
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune