Covid - 74.348 de noi cazuri şi 104 morţi au fost înregistraţi în ultimele 24 de ore în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Autorităţile franceze au raportat vineri 74.348 de noi cazuri Covid-19. După şase săptămâni de creştere, „circulaţia SARS-CoV-2 s-a diminuat în ansamblul teritoriului” în săptămâna 11-17 iulie, „încă la un nivel înalt” cu 90.000 de cazuri zilnic, potrivit informaţiilor Santé publique din Franţa, scrie Le Figaro.

La spital, scăderea se manifestă la fel, dar noile cazuri (mai mult de 7.900) şi noi internări la terapie intensivă (în jur de 740) au rămas la cote ridicate, în special la persoanele cu vârste de peste 70 de ani. 

20.769 de pacienţi erau încă spitalizaţi vineri, din care 1.304 la terapie intensivă. 

În privinţa decedaţilor, numărul lor a crescut în spital, cu 590 săptămâna trecută. 104 morţi au fost raportaţi vineri în spitalele franceze. 

De cinci luni, 25.000 de oameni au murit din cauza Covid, dar aceste decese „au fost într-un fel uitate”, a remarcat Jean-François Delfraissy, joi, în cadrul conferinţei de presă a Consiliului Ştiinţific.

Valul curent este purtat acum de subvariante ale lui Omicron, în special BA.5, care domină.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți