Chirtoacă: Ministerul de Interne, implicat total în masacrul de la 7 aprilie/ Boboc era lovit chiar şi mort

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a afirmat astăzi, într-o conferinţă de presă, că Ministerul de Interne a fost implicat total în manifestaţiile postelectorale care au avut loc în aprilie anul trecut, relatează Jurnal.md.

Săptămâna trecută, preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, şi primarul general, Dorin Chirtoacă, au prezentat imagini inedite din noaptea din 7 spre 8 aprilie, surprinse cu două camere de supraveghere, fixate pe clădirea Guvernului. În imaginile respective se arată cum circa 300 de poliţişti au discins, în noaptea de 7 aprilie în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu scuturi şi bâte, lovind tinerii care se mai aflau în PMAN la acel moment, după care îi urcau în maşini şi îi duceau din Piaţă.

Citiţi şi:

VIDEO Vlad Filat: "Ştim cine l-a omorât pe Valeriu Boboc în aprilie 2009"

"Din imagini rezultă clar implicarea totală a MAI în masacrul din noaptea din 7 spre 8 aprilie. Acţiunea a fost coordonată de viceministrul de interne, Zubic. Despre asta vorbesc imaginile şi faptele", a afirmat Chirtoacă.

El a menţionat că în noaptea de 7 spre 8 aprilie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, a fost prezent şi viceministrul de interne, Valentin Zubic, precum şi adjunctul vice-comisarului pe ordine publică, Iurie Crijanovschi. "Am studiat atent imaginile prezentate săptămâna trecută şi am constatat că la faţa locului erau prezenţi mai mulţi înalţi oficiali de la Ministerul de Interne, încă de pe timpul fostei guvernări, dar şi actuali oficiali", a declarat primarul Chişinăului.

Dorin Chirtoacă susţine că lista cu numele poliţiştilor care au participat la evenimente,prezentată săptămâna trecută, a fost completată cu mai multe nume, printre care, Ruslan Saaschian, Vitalie Moisei, Romanciuc Veceslav şi alţi colaboratori ai CGP.

Valeriu Boboc a fost lovit de către poliţişti chiar şi când era mort

Primarul Chişinăului a mai afirmat că cel puţin cinci persoane l-au atacat pe tânărul protestatar Valeriu Boboc, care, deja mort, continua să fie lovit de poliţişti. "În imagini se vede că prima lovitură i-a fost aplicată de o persoană în costum sportiv albastru, cu inscripţia 'Italia' pe spate", a adăugat primarul Chişinăului. "La 00:58, un tânăr, sunt sigur sută la sută că e Valeriu Boboc, deja nu se mişcă. Un poliţist s-a aplecat la corpul tânărului. La restul nu se aplecau, doar îi loveau. Dar aici şi-au dat seama că e mort. Zubic este prezent şi el", susţine Chirtoacă.

El a adăugat că un alt protestatar, Damian Hâncu, se afla în dreapta lui Valeriu Boboc. "După ce Boboc este mutat în alt loc, Hâncu este ridicat în picioare, lovit de două ori de poliţişti, apoi aruncat la pământ, după care vine comisarul Iacob Gumeniţă şi-i dă cu piciorul", a afirmat Dorin Chirtoacă.

Mai multe pentru tine:
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă