Cercetători americani susțin că au identificat posibile urme ale Arcei lui Noe în Turcia, folosind tehnologie radar
0O echipă de cercetători din Statele Unite afirmă că a descoperit structuri subterane care ar putea fi legate de Arca lui Noe, în urma unor analize cu radar de penetrare a solului (Ground Penetrating Radar – GPR) efectuate în estul Turciei.
Descoperirile au fost făcute în zona formațiunii Durupınar, aflată la aproximativ 30 de kilometri sud de Muntele Ararat – cel mai înalt vârf din Turcia și locul unde, potrivit Bibliei, s-ar fi oprit Arca după potopul care a distrus omenirea.
Potrivit cercetătorilor de la proiectul Noah’s Ark Scans, analiza radar a scos la iveală o posibilă „amprentă chimică” și fragmente ce ar putea proveni din lemn, precum și forma unei structuri alungite în subteran.
O descoperire care reaprinde o veche controversă
Rezultatele au fost prezentate de Andrew Jones, unul dintre coordonatorii echipei, într-un interviu pentru Christian Broadcasting Network (CBN). El a declarat că formațiunea „nu conține un obiect complet conservat”, ci mai degrabă urme chimice și fizice care „corespund formei unei construcții mari, asemănătoare unei săli sau a unui coridor”.
Scanările radar ar fi identificat pasaje centrale și laterale, precum și trei straturi distincte de sedimente, interpretate de echipă ca o posibilă confirmare a descrierii biblice conform căreia Arca ar fi avut trei niveluri.
Potrivit cărții Geneza, Arca ar fi avut „trei punți” și ar fi fost construită din lemn de „gopher”, un material rășinos. Textul biblic precizează: „Fă-i acoperișul și lasă o deschizătură de un cot, așază ușa într-o parte și fă-i un etaj de jos, unul de mijloc și unul de sus.”
Dovezi indirecte și analize de sol
Cercetătorii afirmă că vegetația din interiorul formațiunii are o culoare diferită de cea din exterior, lucru care ar putea sugera o compoziție chimică distinctă a solului. Analizele preliminare arată, de asemenea, un conținut de materie organică de două ori mai ridicat și niveluri de potasiu cu 40% mai mari față de solul din jur – indicii care, susțin ei, ar putea fi explicate prin descompunerea materialului lemnos.
„Dacă într-adevăr acolo a existat o structură din lemn care s-a degradat de-a lungul mileniilor, atunci ne-am aștepta să vedem exact aceste modificări – creșterea materiei organice, schimbări ale pH-ului și urme de potasiu”, a spus William Crabtree, un alt membru al echipei, specialist în știința solului.
Cercetătorii intenționează să extindă analizele prin prelevarea de noi mostre și efectuarea unor foraje de mare adâncime, pentru a compara compoziția chimică din interiorul formațiunii cu cea din afara ei.
Context istoric și scepticism
Formațiunea Durupınar a fost descoperită în 1948, după ploi abundente și activitate seismică ce au erodat stratul de noroi care o acoperea. De atunci, locul a devenit subiectul mai multor cercetări și controverse.
Mulți geologi consideră însă că structura este o formațiune naturală, rezultată din eroziunea rocilor și depunerilor de sedimente, fără nicio legătură cu o construcție artificială. Alte echipe de cercetare, inclusiv din Turcia și SUA, au încercat de-a lungul decadelor să verifice ipoteza „Arcei”, fără rezultate concludente.
Biblia menționează că Arca ar fi avut 300 de coți lungime, 50 de coți lățime și 30 de coți înălțime – adică aproximativ 155 de metri lungime, 26 de metri lățime și 15 metri înălțime. Ipoteza că nava ar fi ajuns pe Muntele Ararat a alimentat numeroase expediții și dispute științifice.
Deocamdată, descoperirile recente nu au fost confirmate de instituții independente și nu există dovezi arheologice verificate care să ateste existența Arcei lui Noe.