Celebrităţi franceze care au fugit de povara taxelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gerard Depardieu cu noul paşaport rus, ce i-a fost înmânat chiar de Vladimir Putin FOTO Reuters

În Franţa, politica fiscală rar ocupă prima pagină a ziarelor, dar când disensiunea dintre cel mai mare actor al ţării şi guvern a luat amploare, subiectul a acaparat şi atenţia presei.

Gerard Depardieu a anunţat luna trecută că va părăsi ţara, după ce a aflat de planurile guvernului de a mări la 75% impozitul pe venit. Scandalul a luat amploare atunci când prim-ministrul francez, Jean-Marc Ayrault, a spus despre gestul actorului că este „patetic“ şi lipsit de patriotism, reacţie la care actorul a declarat că îşi va rupe paşaportul francez.

Săptămâna trecută, Depardieu a aplicat pentru cetăţenie rusă, invocând dragostea pentru „o mare democraţie“, iar preşedintele Putin i-a înmânat personal paşaportul rus.

De-a lungul anilor, multe personalităţi franceze au ales să-şi părăsească patria, multe din cauza taxelor usturătoare, potrivit BBC.

Elveţia, ţara adoptivă a celebrităţilor de peste tot din lume, pare să fie destinaţia preferată a exilaţilor francezi precum cântăreţul Charles Aznayour. În anii 1970, după o divergenţă cu autorităţile franceze din cauza taxelor, acesta a ales să se mute în Elveţia,  unde mai locuieşte şi în prezent.

Actorul Alain Delon locuieşte, de asemenea, în oraşul elveţian Geneva, unde în 1978 a pus bazele unei firme cu bunuri de lux, obţinând cetăţenia abia în 1999.

Un alt exemplu este şi cântăreţul Johnny Hallyday, care s-a mutat încă din 2006 în staţiunea de ski Gastaad, unde taxele sunt mult mai mici în comparaţie cu cele franceze din prezent, informează BBC.

Conform campionului mondial de raliuri Sebastian Loeb, „taxele franceze sunt enorme, iar cariera unui sportiv nu ţine pentru totdeauna“. Astfel şi-a motivat el decizia de a se muta în Elveţia, în urmă cu 10 ani.

Jo-Wilfried Tsonga, cel mai bun jucător de tenis masculin al Franţei, locuieşte în Elveţia din 2008, dar el nu a invocat subiectul taxelor ca motiv al plecării sale. 

Printre starurile franceze din tenis ce au ales să devină cetăţeni elveţieni se numără şi Guy Forget, Amelie Mauresmo, Richard Gasquet, Gilles Simon, Fabrice Santoro, Gael Montfils, Cedric Pioline, Henri Leconte şi Marion Bartoli.

Potrivit BBC, şi partea sudică a Belgiei, unde se vorbeşte limba franceză, este printre preferinţele personalităţilor din Franţa. În anunţul de luna trecută, Depardieu a menţionat posibilitatea achiziţionării unei case în acea zonă, iar familia Meunier, ce deţine lanţul de supermarketuri Carrefour, locuieşte vizavi de graniţa cu Franţa.

Cel mai bogat om din Franţa, Bernard Arnault, şeful companiei de bunuri de lux LVMH, a aplicat pentru cetăţenie belgiană săptămâna trecută, declarând, însă, că va continua să plătească taxele din patrie. 

Şi Christian Clavier, colegul lui Depardieu din seria „Asterix şi Obelix“, s-a mutat în Londra anul trecut, impresarul său declarând că această schimbare este temporară, iar taxele nu constituie un motiv pentru el. 

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cictrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile