Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile din Franţa

0
Publicat:

Noul Front Popular este o alianţă formată din socialişti, ecologişti, comunişti şi Franţa Nesupusă (LFI), formată după ce preşedintele Macron a convocat alegeri parlamentare anticipate pe 9 iunie.

Aceste partide s-au criticat reciproc anterior şi au unele diferenţe-cheie în ideologia şi abordarea lor. Dar au decis să formeze un bloc pentru a ţine extrema dreaptă departe de guvern.Noul Front Popular a promis să renunţe la reformele privind pensiile şi imigraţia adoptate de actualul guvern, să înfiinţeze o agenţie de salvare a migranţilor fără documente şi să faciliteze cererile de viză. De asemenea, acesta doreşte plafonarea produselor de bază pentru a combate criza costului vieţii şi creşterea salariului minim, scrie BBC.

Potrivit rezultatelor definitive ale turului doi al legislativelor franceze, alianţa de stânga Noul Front Popular (NFP) devine prima forţă politică din viitorul parlament de la Paris, departe însă de a obţine majoritatea absolută. Pe locul doi se clasează mişcarea prezidenţială Ensemble (Împreună) iar pe trei, Adunarea Națională (RN) de extremă dreaptă. Nicio majoritate clară nu se desprinde după aceste alegeri provocate de dizolvarea decisă acum o lună de preşedintele Emmanuel Macron.

Cu 182 de mandate în viitorul parlament francez, Noul Front Popular (NFP) devine prima forţă politică. Alianţa partidelor socialist, comunist, ecologist şi Franţa nesupusă a liderului stângist Jean-Luc Mélenchon, este aşadar departe de majoritatea absolută de 289 de deputaţi.

Pe locul doi, cu 168 de parlamentari, s-a clasat mişcarea pro-prezidenţială Ensemble, cea care până acum beneficia de o majoritate relativă în parlament.

În fine, extrema dreaptă, Adunarea Națională (RN), ieşită pe primul loc după primul tur de scrutin şi care se aștepta la un scor mult mai mare acum, nu obţine în cele din urmă decât 143 de mandate şi deci partidul lui Marine le Pen şi Jordan Bardella nu va putea forma viitorul guvern francez.

Pe locul 4 se clasează conservatorii din partidul Republicanii cu circa 50 de deputaţi. Alte circa 40 de mandate se împart între diverşi aleşi independenţi de dreapta sau de stânga.

Cu aceste rezultate extrem de împrăştiate – o premieră în cea de-a V-a Republică franceză – este foarte greu de prezis cine şi cum va guverna Franţa. Câteva certitudini există totuşi. Prima este că Jordan Bardella, preşedintele Adunării Naționale, mâna dreaptă a lui Marine Le Pen, cade de foarte de sus şi nu va fi viitorul premier al ţării aşa cum îşi dorea şi cum îi preziceau până nu demult anumite sondaje.

Al doilea lucru sigur este că rezultatele de duminică seara sunt o usturătoare înfrângere pentru preşedintele Emmanuel Macron. Tabăra lui parlamentară pierde aproape 100 de deputaţi, dar rezistă mai bine decât o preziceau sondajele. În fine, a treia şi ultimă lecţie de pe urma acestui scrutin inedit este victoria-surpriză a stângii.

O victorie datorată în mare parte aşa-zisului front republican, adică retragerii candidaţilor de stânga sau centrişti, acolo unde extrema dreaptă putea câştiga în cazul în care rămâneau 3 sau mai mulţi candidaţi în cursă. Puternica mobilizare a electoratului – aproape 67% participare, un record din 1997 încoace – a jucat şi ea contra extremei drepte.

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil