Cancelarul Germaniei denunță „întrecerea publică” pentru înarmarea Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul german Olaf Scholz a criticat miercuri competiţia publică între unele ţări pentru livrarea cât mai multor arme Ucrainei, în cel mai scurt timp posibil, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Cancelarul german denunță o competiție publică pentru înarmarea Ucrainei FOTO EPA-EFE

Şeful guvernului de la Berlin a apreciat că această situaţie este dăunătoare pentru unitatea aliaţilor.

"Menţinem şi întărim această coeziune pregătind mai întâi deciziile în mod confidenţial şi comunicându-le abia după aceea", a declarat el în Bundestag, camera inferioară a parlamentului federal, conform unui manuscris al discursului.

Scholz a menţionat cooperarea sa cu preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, la furnizarea de tancuri pentru Ucraina.

"Ceea ce dăunează unităţii noastre este întrecerea publică de a ne depăşi unii pe alţii în materie de tancuri, submarine, aeronave - cine cere mai mult?", a adăugat cancelarul.

Germania se ghidează după trei linii principale

Scholz a explicat luna trecută că guvernul său s-a ghidat după trei linii principale după lansarea invaziei ruse în Ucraina, și anume să facă „orice este necesar” pentru a sprijini țara agresată, să evite o escaladare - întrucât „nu poate exista război între Rusia şi NATO” - şi, în cele din urmă, să acţioneze în coordonare cu aliaţii Germaniei, în special cu Statele Unite.

Livrarea tancurilor de luptă Leopard 2, care urmează obuzierelor, sistemelor de apărare antiaeriană şi blindatelor uşoare, se conformează acestor trei principii, a dat asigurări el.

„Obiectivul nostru este clar: Rusia nu poate să schimbe graniţele prin forţă şi să iasă basma curată”, a subliniat Scholz.

Împreună cu aliaţii noştri, furnizăm Ucrainei tancuri de luptă pentru ca aceasta să se poată apăra. Am cântărit cu atenţie fiecare livrare de arme, în strânsă coordonare cu aliaţii noştri, începând cu America. Această abordare comună face posibilă evitarea unei escaladări a războiului”, a dat asigurări cancelarul german.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere