Budapesta insistă să facă jocurile Moscovei: mesajul șefului diplomației ungare înaintea summitului crucial de la Bruxelles

0
Publicat:

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, acuză o presiune politică și mediatică asupra țării sale și susține că nu va ceda în chestiunile continuării sprijinului pentru Ucraina și dechiderii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (UE).

Viktor Orban (stânga) dând mâna cu Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

În timp ce duce o politică pe placul dictatorului de la Kremlin, Ungaria lui Viktor Orban pretinde că „ia decizii în conformitate cu valorile europene”.

Ungaria „nu va ceda presiunilor din partea nimănui”, afirmă ministrul de Externe Peter Szijjarto într-un mesaj publicat pe Facebook înaintea unor întâlniri la Bruxelles pe care la califică drept „istorice” pentru „viitorul Europei”.

Există semne de „presiune politică şi mediatică înfricoşătoare. Elita politică şi presa din Europa amestecă în mod evident dimensiuni complet diferite, încercând să rezolve probleme istorice şi strategice prin acorduri tactice”, continuă el, subliniind apoi: „Nu ne vom da consimțământul”.

Mesajul lui Szijjarto a fost publicat în ziua în care miniștrii de Externe din statele membre UE s-au reunit la Bruxelles pentru a dezbate asupra apropării sprijinului pentru Ucraina și deschiderii negocierilor de aderare cu această țară agresată militar de Rusia lui Putin.

Premierul Viktor Orban rămâne inflexibil în opoziţia sa faţă de creșterea ajutorului și deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, notează Reuters.

Comisia Europeană a pledat în noiembrie pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina, precum şi cu Republica Moldova, două state care au obţinut statutul de candidat la UE în iunie 2022, la câteva luni după lansarea invaziei de către Vladimir Putin.

Executivul european a mai propus alocarea unui ajutor de 50 de miliarde de euro până în 2027 pentru Ucraina, în cadrul unei revizuiri la jumătatea perioadei a bugetului pe termen lung al UE, precizează Reuters.

Liderii europeni se vor reuni joi şi vineri la Bruxelles pentru a lua decizii în acest sens, dar Orban, considerat un cal troian al lui Putin în UE, vrea să blocheze atât ajutorul, cât și extinderea UE cu Ucraina.

Premierul ungar exercită demersuri anti-Ucraina și pro-Rusia încă de la începutul invaziei, dar le-a intensificat în ultimele săptămâni, trimițând inclusiv o delegație la Washington pentru a găsi aliați de partea sa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu