Boris Johnson, despre atacul împotriva petrolierului Mercer Street, soldat cu moartea unui român: Iranul trebuie să suporte consecinţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul britanic Boris Johnson FOTO Arhivă

Premierul britanic Boris Johnson a declarat luni că Iranul trebuie să suporte consecinţele atacului efectuat joi în Marea Arabiei împotriva petrolierului Mercer Street.

„Acesta a fost evident un atac inacceptabil şi scandalos împotriva navigaţiei comerciale”, a spus Johnson.

„Iranul trebuie să suporte consecinţele pentru ceea ce a făcut”, a subliniat premierul britanic.

„Un cetăţean britanic a murit. Este absolut vital ca Iranul şi orice altă ţară să respecte libertatea navigaţiei în lume şi Regatul Unit va continua să insiste asupra acestui lucru”, a adăugat el, citat de Reuters.

Petrolierul Mercer Street, deţinut de filiala britanică a companiei Zodiac Maritime, care aparţine miliardarului israelian Eyal Ofer, a fost atacat joi în timp ce naviga fără încărcătură în largul Omanului. Doi membri ai echipajului, un român şi un britanic, şi-au pierdut viaţa în urma acestui atac purtat, potrivit SUA, cu o dronă.

Israelul, Marea Britanie şi Statele Unite au acuzat direct Iranul pentru acest atac, acuzaţii dezminţite de Teheran.

Ministrul britanic de Externe a denunţat un atac „deliberat, ţintit şi ilegal” care constituie „o încălcare evidentă a dreptului internaţional de către Iran”.

Teheranul a respins acuzaţiile aduse împotriva sa şi a lansat un avertisment. „Republica Islamică Iran nu ezită să-şi protejeze interesele naţionale şi de securitate şi va răspunde prompt şi puternic oricărei posibile aventuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, Saeed Khatibzadeh, citat de Reuters.

SUA pregătesc un răspuns „coordonat” faţă de atacul împotriva Mercer Street, în timp ce MAE român l-a convocat pe ambasadorul Iranului la Bucureşti.

„Având în vedere elementele prezentate de partenerii internaţionali ai României cu privire la faptul că atacul a avut caracter deliberat şi, respectiv, a fost coordonat de Iran, România solicită prezentarea de explicaţii de către autorităţile iraniene, fără întârziere, şi îşi rezervă dreptul de a acţiona în consecinţă, alături de partenerii săi internaţionali, pentru un răspuns adecvat”, a transmis diplomaţia română.

„În aceste clipe dificile, MAE este alături de familiile şi apropiaţii victimelor de pe vasul Mercer Street şi oferă tot sprijinul în procesul în curs de repatriere a cetăţeanului român decedat”, a subliniat MAE.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani