Boris Berezovski a fost găsit cu o funie în jurul gâtului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boris Berezovski, păzit de gărzile de corp

Miliardarul rus Boris Berezovski, decedat sâmbătă în Marea Britanie, a fost găsit pe jos, în baia locuinţei sale din Ascot, Berkshire, cu o funie în jurul gâtului, potrivit anchetatorilor, relatează BBC.

Berezovski, în vârstă de 67 de ani, a fost găsit mort, în baia casei sale din Ascot, Berkshire. Cadavrul lui ar fi fost găsit de un angajat, care a sunat la ambulanţă sâmbătă, la ora 15.18 GMT (17.18 ora României). El nu mai fusese văzut din seara precedentă, de la ora 22.30 GMT (00.30 ora României).

Poliţia a confirmat că echipajul ambulanţei a găsit trupul neînsufleţit al lui Berezovski pe podea.

Miliardarul rus a fost găsit zăcând pe jos în baie, cu o funie ("ligature") "în jurul gâtului şi o bucată dintr-un material similar prins de duşul din spatele lui", a declarat detectivul inspector Mark Bissell, în deschiderea anchetei pentru stabilirea cauzelor decesului acestuia.

În urma autopsiei s-a constatat că decesul său ar fi survenit prin spânzurare, dar sunt desfăşurate alte teste, care ar urma să dureze câteva săptămâni.

Poliţia susţine că autopsia nu a găsit nimic care să indice o luptă violentă, dar investigaţia la proprietatea sa va continua câteva zile. Rezultatele testelor, inclusiv toxicologice şi histologice, sunt aşteptate în câteva săptămâni.
 

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €