Bijuterii aparţinând familiei regale din Qatar, furate dintr-o expoziţie din Veneţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mass media italiană a caracterizat acest eveniment drept un „jaf desprins din filme”. În doar câteva minute, miercuri dimineaţa, în ultima zi a expoziţiei organizate la Palatul Dogilor, hoţii au reuşit să dezarmeze cu uşurinţă ceea ce fusese descris drept un sofisticat sistem de alarmă şi să dispară în marea de turişti din Piaţa Sf. Marcu cu bijuteriile în valoare de câteva milioane de euro.

Poliţia a afirmat că valoarea bijuteriilor furate este de câteva milioane de euro, dar că, datorită faimei lor, s-ar putea să fie dificil de vândut pe piaţa neagră. De aceea există temerea că pietrele preţioase să fie vândute separat.

Aceste bijuterii au aparţinut Şeicului Hamad bin Abdullah al-Thani, unul din membrii familiei regale a statului Qatar. Acestea făceau parte din colecţia acestuia ce cuprinde peste 270 de pietre preţioase originare din India, multe dintre acestea datând din secolul XVI.

Cel puţin doi hoţi au acţionat în acest jaf, unul a desfăcut vitrina în care se aflau bijuteriile iar celălalt a stat de veghe.

Şeful poliţiei din Veneţia, Vito Gagliardi, a afirmat că este vital să înţeleagă „ce anume a făcut să nu funcţioneze sistemul de alarmă”, pentru că vitrina în care se aflau bijuteriile „a fost deschisă precum o simplă cutie, iar alarma a pornit mult prea târziu”. Acesta a adăugat că deşi sistemul de alarmă era extrem de sofisticat, hoţii au reuşit să-l ocolească, un semn al „unei înţelegeri tehnologice avansate”.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”