Belgia: O femeie a fost condamnată la 18 luni de închisoare pentru ultraj, după refuzul de a-şi scoate vălul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeie musulmană purtând văl

O femeie musulmană a fost condamnată la 18 luni de închisoare, în Bruxelles, după ce a refuzat să-şi scoată vălul pentru un control de identificare şi a agresat forţele de ordine, informează AFP.

Verdictul a fost dat marţi de tribunalul corecţional din Bruxelles, care a solicitat arestarea femeii, absentă la pronunţarea deciziei, informează agenţia de presă Belga.

Potrivit postului belgian RTBF, aceasta a fost găsită vinovată de „rebeliune, agresarea agenţilor, care i-a adus în incapacitatea de a lucra, şi ultraj faţă de agenţi“. Incidentul a avut loc la finalul lunii mai a anului 2012, la Jette.

Femeia, cetăţean belgian convertit la islam, a agresat autorităţile belgiene, la câteva zile de la confruntări izbucnite în faţa comisariatului din localitatea Molenbeek-Saint-Jean, ca urmare a unui apel lansat de gruparea islamistă Sharia4Belgium. 

Câteva zile mai târziu, femeia a recunoscut că a agresat agenţi ai forţelor de ordine, dar a afirmat că a acţionat în legitimă apărare.

Liderul grupării radicale Sharia4Belgium, Fouad Belkacem, a fost condamnat după câteva săptămâni de la incidente pentru incitarea la acte de violenţă şi ură. 

Marţi, tribunalul a dispus o amendă de 900 de euro şi plătirea de daune de la 2.500 la 7.200 de euro victimelor agresate şi 607 euro poliţiei din zona de vest a Bruxellesului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort