Austria înăspreşte din nou măsurile anti-coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Austria înăspreşte începând de luni regulile de purtare a măştilor sanitare şi de distanţare socială la evenimente publice şi în restaurante, ca răspuns împotriva accelerării răspândirii noului coronavirus în ţară, a anunţat vineri cancelarul Sebastian Kurz, potrivit Reuters.

De luni, măştile vor fi obligatorii în magazine, în toate mijloacele de transport public şi în şcoli, în afara sălilor de clasă, a precizat şeful Guvernului austriac.

Evenimentele private vor fi limitate la 50 de participanţi în spaţii închise şi la 100 în aer liber, iar cele cu caracter profesional vor putea primi până la 1.500 de persoane în spaţii închise şi 3.000 în aer liber, menţionează Reuters.

Austria, una dintre primele ţări europene care au relaxat măsurile anti-coronavirus, se confruntă cu o creştere a numărului zilnic de noi infectări cu SARS-CoV-2, ajungând joi la 644, cel mai ridicat bilanţ de la finele lui martie.

Şapte regiuni - Viena, Graz, Innsbruck, Korneuburg, Wiener Neustadt, Bezirk-Kufstein şi Schwaz din Tirol - sunt considerate zone „galbene”, cu risc mediu de transmitere a noului coronavirus.

Austria a înregistrat până acum 32.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 750 fatale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”