Asociaţiile-fantomă ale românilor din Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasilica Ştir, preşedinta asociaţiei „Femeia“, crede că românii sunt preocupaţi acum de criză, nu de alte activităţi

În întreaga Peninsulă Iberică funcţionează peste 100 de organizaţii ale compatrioţilor noştri, însă doar puţine au o activitate constantă şi proiecte în derulare. Reporterii „Adevărul“ au încercat să se înscrie în mai multe asociaţii înfiinţate de compatrioţi, prezentându-se drept studenţi români recent sosiţi în Spania, dornici de proiecte culturale.

”Pâine pe pâine“, pentru o limuzină

Asociaţiile din Spania plătesc românilor biletul spre casă

Campania ”Hola, soy Rumano!”, după un an

Compatrioţii nu mai vor să fie numiţi „căpşunari“

Ar trebui să aibă cei peste 800.000 de români din Spania o sărbătoare a lor?

Cum se finanţează asociaţiile româneşti: "Noi nu le cerem, ei nu plătesc"

Intenţiile noastre erau să ne înscriem într-o asociaţie de români, să ne oferim să ajutăm, ca voluntari, la activităţile acesteia şi chiar să prezentăm propriile noastre proiecte. Am selectat, prin tragere la sorţi, câteva dintre cele 119 asociaţii înscrise pe lista de pe pagina de internet a Ambasadei României de la Madrid, listă actualizată anul trecut.

După primele încercări, ne-am întrebat dacă nu cumva organizaţiile pe care le căutăm au caracter secret, pentru că nu am reuşit să aflăm datele de contact ale acestora, fie că era vorba de telefon, adresă sau pagină pe internet. Multe altele au date de contact greşite.

La telefonul Asociaţiei Solidaritatea Românească din localitatea madrilenă Mejorada del Campo răspunde o spanioloaică din Galicia, care ne asigură că numărul respectiv nu a fost al niciunei organizaţii. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Asociaţia Româno-Moldavă Trajano, la numărul de telefon al căreia a răspuns preşedintele organizaţiei de imigranţi africani CEPAIM.

Situaţii asemănătoare au fost şi în cazul organizaţiilor: Asis, AREA, Români pentru Spania şi Asociaţia de Români din Navarra „Români uniţi-vă!". La numerele de telefon ale Asociaţiei Rumania Viva şi ale Asociaţiei Oamenilor de Cultură din Madrid ne-au răspuns alte persoane, care ne-au explicat că organizaţiile respective nu mai există. După mai multe încercări, prima reuşită. Ne răspunde Cristi Avram, preşedintele Asociaţiei pentru Românii din Spania „Transilvania".

„Vrei în asociaţie? Ţi-o dau ţie cu totul!"

În momentul în care îi prezentăm intenţia noastră, acesta, uimit, ne face o contraofertă - dacă suntem atât de interesaţi, de ce să nu preluăm noi asociaţia cu totul? „Eu aş fi dispus să cedez asociaţia celor care au timp şi doresc să se ocupe de ea. În primii cinci ani am organizat foarte multe activităţi, dar apoi românii nu au mai fost interesaţi", spune Cristi Avram.

În final, o mică victorie. Ne răspune Vasilica Ştir, preşedinta Asociaţiei „Femeia" din Madrid. Organizaţia sa este printre puţinele care au sediu şi la care poţi găsi pe cineva.

„Doriţi să organizaţi activităţi? Înseamnă că visaţi. Dacă doriţi, treceţi pe la sediul nostru să vă aduc cu picioarele pe pământ", ne taie elanul Vasilica Ştir. Cu toate acestea, ea a fost de acord să-i sprijine pe voluntari să organizeze piese de teatru pentru români şi să-i ajute să obţină săli gratuite.

Înregistrarea costă 17 euro

Orice român ajuns în Spania poate deveni preşedintele unei asociaţii. Pentru înfiinţarea unei asemenea organizaţii este nevoie de patru membri fondatori: un preşedinte, un vicepreşedinte, un secretar şi un trezorier. Aceştia trebuie să stabilească un statut, după care asociaţia este înscrisă în registrul Consiliului de Justiţie şi Administraţie Publică, pentru o taxă de 17 euro.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu