”Am ţinut Postul Crăciunului cu fructe de mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sepia la grătar sau la tigaie se prepară în mai puţin de 10 minute Foto: Carmen Kulcsar

De trei ani, Mariana Baciu a devenit adepta unei diete alimentare mediteraneene. În timpul posturilor ortodoxe, femeia se hrăneşte în special cu salate și cu fructe de mare: sepie, caracatiţă, scoici şi calamar.

Mariana Baciu (42 de ani), din Iaşi, a venit la Zaragoza în urmă cu trei ani, într-o o scurtă vacanţă de Sărbători. „Am venit în Spania cu două genţi care cântăreau peste 30 de kilograme. Aveam zacuscă, brânză de burduf, cârnaţi de casă şi carne afumată, produse cărora cei de departe le duceau dorul.

În schimb, eu am dat cu plăcere mâncarea românească grea pe fructele de mare, salata şi măslinele spaniole, cu care prietenii mei m-au omenit chiar din prima seară", povesteşte Mariana.

„Se pregătesc mult mai uşor decât produsele noastre tradiţionale, sunt mai uşor de digerat, iar de la o porţie proaspătă de caracatiţă sau de scoici nu cred că a făcut cineva indigestie", spune moldoveanca.

Ea este încântată că savoarea stridiilor a ajutat-o pe tot parcursul posturilor religioase, pe care în România reuşea să le ţină doar la început şi la sfârşit.

„Am renunţat la carnea de porc, dar mai ales am ţinut post cu fructe de mare şi salată verde asortată cu măsline, un meniu care se pregăteşte foarte rapid şi uşor. De trei ani reuşesc să ţin integral postul de Crăciun şi de Paşti, iar în restul anului mănânc cel puţin o dată pe săptămână fructe de mare", spune Mariana.

Află cât costă fructele de mare și cum le prepară românca

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă