Albania își propune să finalizeze procesul de aderare la Uniunea Europeană până în 2027

0
Publicat:

Premierul Albaniei, Edi Rama, a anunțat că țara sa își propune să finalizeze negocierile de aderare la Uniunea Europeană până în anul 2027, urmând un calendar ambițios.

Premierul Albaniei, Edi Rama vrea să încheie procesul de aderare la UE până în 2027 FOTO: EPA- EFE

Premierul albanez Edi Rama a transmis luni, de la Bruxelles, că Albania este ferm hotărâtă să îndeplinească toate cerințele necesare pentru încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană până în 2027. El a făcut aceste declarații în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de președintele Consiliului European, Antonio Costa.

„Sunt multe de discutat, dar în general sunt motivat de aceste evoluții și suntem profund angajați să îndeplinim toate obligațiile stabilite într-un calendar foarte ambițios pentru a încheia toate negocierile până în 2027”, a spus Rama, potrivit Agerpres.

După vizita la Bruxelles, premierul s-a deplasat în Luxemburg, unde are loc cea de-a patra reuniune ministerială privind aderarea Albaniei. Cu această ocazie, se vor deschide noi capitole de negocieri, concentrate pe integrarea în piața internă a UE.

Este o zi foarte bună pentru noi deoarece avem o altă conferință și deschidem noi capitole. Îi mulțumesc președintelui Costa pentru timpul acordat pentru a discuta despre progresele pe care le facem și despre summitul Comunității Politice Europene”, a mai adăugat Rama.

Albania urmează să găzduiască, în luna mai, summitul Comunității Politice Europene, un eveniment major care va reuni lideri europeni din țări membre și nemembre ale Uniunii.

La rândul său, Antonio Costa a reafirmat sprijinul UE pentru extinderea în Balcanii de Vest, considerând acest proces o investiție esențială în stabilitatea și securitatea Europei.  „Extinderea spre Balcanii de Vest este adevăratul nostru angajament față de regiune și cea mai importantă investiție geopolitică pentru pace, prosperitate și stabilitate pe continentul nostru”, a declarat Costa, adăugând că va vizita în curând toate cele șase țări din regiune pentru a susține acest obiectiv.

Este foarte important pentru Albania, dar cred că este, de asemenea, un semnal important pentru regiune”, a subliniat președintele Consiliului European.

Mai multe pentru tine:
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Casa regală britanică, zguduită de legăturile Prințului Andrew cu Epstein. La ce au fost supuse Prințesele Beatrice și Eugenie
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul