A intrat în legalitate după 137 de ani. Sagrada Familia a primit autorizaţie de construire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sagrada Familia FOTO wikipedia.org

Celebra catedrală din Barcelona, Sagrada Familia, concepută de arhitectul Antoni Gaudi, a primit permisul de construire, după ce, timp de 137 de ani, a funcţionat ca şantier ilegal, potrivit The Telegraph.

În octombrie 2018, Sagrada Familia a primit o amendă de 35 de milioane de euro după ce autorităţile spaniole au descoperit că nu deţine un permis de construire, deşi lucrările au început în urmă cu peste 130 de ani.

Din punct de vedere tehnic, catedrala Sagrada Familia era o construcţie ridicată ilegal, începând cu 1882.

Primăria Barcelonei a aprobat în cele din urmă acordarea permisului companiei care se ocupă în prezent de construirea edificiului, contra sumei de 4,6 milioane de euro, arată mediafax.ro. Permisul este valabil până în 2026, dată prevăzută pentru încheierea lucrărilor.

Potrivit permisului, catedrala va avea o înălţime maximă de 172 de metri, iar bugetul a fost stabilit la 374 de milioane de euro.

Catedrala catolică, concepută de celebrul arhitect catalan Antoni Gaudí, este inclusă în lista patrimoniului UNESCO, din 2005, şi atrage peste 10 milioane de vizitatori anual.

În 1926, când a murit Gaudí, abia un sfert din catedrală fusese ridicat.

În cei 137 de ani, niciun responsabil pentru acest proiect nu ceruse un permis pentru construcţie. Documentele istorice arată că lui Gaudí i s-a spus să se ocupe de formalităţi, dar acesta nu a făcut-o, iar catedrala nu apărea în registrul de proprietăţi al Barcelonei.

Potrivit permisului, catedrala va avea o înălţime maximă de 172 de metri, iar bugetul a fost stabilit la 374 de milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu