Secretarul de stat american primeşte un mesaj categoric la Beijing: „China nu va face niciun compromis privind Taiwanul“

0
Publicat:

China nu va face niciun compromis privind Taiwanul, i-a declarat luni şeful diplomaţiei chineze, Wang Yi, - citat de AFP - secretarului de stat american, Antony Blinken, aflat în vizită la Beijing, reelatează Agerpres.

Antony Blinken și omologul său chinez Qin Gang FOTO US Departament of State

Wang, cel mai înalt demnitar al Partidului Comunist Chinez în domeniul diplomaţiei, a afirmat că "trebuie făcută o alegere între dialog şi confruntare, (între) cooperare şi conflict", a relatat televiziunea de stat de la Beijing, CCTV, conform AFP.

Diplomatul chinez a insistat că "păstrarea unităţii naţionale este întotdeauna în centrul intereselor fundamentale ale Chinei", iar "în această privinţă, China nu va face niciun compromis şi nicio concesie" referitoare la Taiwan.

Beijingul consideră Taiwanul o provincie chineză separatistă şi nu a exclus niciodată folosirea forţei pentru realipirea la China a insulei independente de facto din 1949 şi susţinute de Statele Unite.

Blinken se află la Beijing de duminică; el este primul secretar de stat american sosit în China din 2018. El are pe agendă şi alte subiecte disputate, în afară de Taiwan; dintre acestea, AFP menţionează sancţiunile SUA împotriva unor mari companii chineze din sectorul informatic, revendicările teritoriale ale Beijingului în Marea Chinei de Sud şi situaţia minorităţii uigure din provincia Xinjiang din nord-vestul Chinei.   

Întâlnire de top între secretarul american de stat Antony Blinken și șefii diplomației chineze

Șeful diplomației americane secretarul de stat Antony Blinken și cei ai diplomației chineze au avut o întâlnire de top la Beijing, transmite AFP, scrie Agerpres.

Cei doi lideri s-au întâlnit luni dimineața la Diaoyutai, vila de stat a guvernului chinez din Beijing, pentru o discuție în spatele ușilor închise. Ajuns duminică în capitala chineză, Antony Blinken este primul secretar de stat american care vizitează ţara asiatică în ultimii aproape cinci ani. 

Blinken s-a întâlnit cu omologul chinez Qin Gang, cu care a purtat discuţii "sincere, concrete şi constructive", potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller. Secretarul de stat Blinken a subliniat în special "importanţa diplomaţiei şi a menţinerii canalelor deschise de comunicare în toate problemele pentru a reduce riscul percepţiilor eronate şi a erorilor de calcul", a precizat el.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri