VIDEO Furatul miresei la români, o curiozitate peste hotare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furatul miresei, o practică exotică pentru străini FOTO: AP/Daily Mail

„S-a furat mireasa!” - o exclamaţie des auzită la nunţile româneşti care, însă, nu produce valuri de uimire în rândul nuntaşilor precum a făcut-o peste hotare. În doar două zile de la publicarea unui reportaj Associated Press despre obiceiul furatului miresei, publicaţiile britanice şi cele americane au investigat „practica exotică” din estul Europei.

Se ia una bucată limuzină albă, una bucată mireasă în rochie strălucitoare şi se opresc la un popas, unde toată lumea se distrează. Este unul dintre cele mai colorate obiceiuri  româneşti: furatul miresei. Tradiţia de a sustrage mireasa chiar de sub nasul mirelui şi al nuntaşilor devine din ce în ce mai practicată în capitala României, oraşul petrecăreţ din Balcani”, notează Associated Press.

În fiecare sâmbătă seara, miresele din Bucureşti sau din vecinătate sunt răpite de prieteni şi duse într-un loc turistic, unde sunt ţinute „ostatice“. Toate sunt bosumflate, dar dansează şi pozează provocator în faţa camerelor de filmat, continuă şi publicaţia britanică „The Daily Mail” care asociază şi un termen nou în limba engleză pentru tradiţionalul „furat al miresei”: „bride-napping”.

Răscumpărarea constă în câteva sticle de whisky sau ceva mai romantic, precum o declaraţie de dragoste publică din partea mirelui abandonat. Răpitorii negociază prin telefon, stabilind detaliile plăţii. Totul este un teatrul inofensiv, menit să adauge un pic de amuzament nunţii.

O tradiţie „sovietică”, reînviată de Bogdan Stelea

Răpirile simulate ale mireselor sunt parte din ceremoniile de căsătorie de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice. În unele ţări, oaspeţii încuie mireasa sau o ascund într-o cameră ferită, cerând mirelui să ofere o „răscumpărare“, care poate fi un cântec, un dans sau chiar bani reali.

Reportajul AP atrage atenţia că, în România, fenomenul a luat amploare în urmă cu doar câţiva ani, când un jucător de fotbal (fostul portar al naţionalei, Bogdan Stelea, n.r.) a închiriat Arcul de Triumf din Bucureşti şi şi-a cerut iubita în căsătorie. Nu a avut loc nicio răpire, însă scena a rămas în amintirea oamenilor ca simbol al căsătoriei şi, în scurt timp, monumentul a devenit o Mecca nocturnă pentru miresele răpite.

Jurnalista Alison Mutler de la AP relatează că în timp ce era în vizită în Bucureşti, sâmbăta trecută, a văzut 22 de mirese „ţinute ostatice” la Arcul de Triumf, monument construit în 1922, în memoria soldaţilor români morţi în Primul Război Mondial, dar şi pentru sărbătorirea reunificării Transilvaniei cu restul României. Ea povesteşte, de asemenea, că o mireasă a fost dusă de răpitori într-un orăşel situat la câţiva kilometri est de Bucureşti, iar o alta era îmbrăcată în taliban şi avea o jucărie mitralieră pe care pretindea că o foloseşte în faţa monumentului.

Autorităţile închid ochii în faţa petrecerilor de sub monument, care sunt practic ilegale, pentru că este un punct de reper istoric. Posesorii de automobile se plimbă în jurul monumentului claxonând, aplaudând şi făcând cu mâna. Petrecerea în aer liber este o modalitatea de exprimare pentru românii frustraţi de măsurile de austeritate şi de politicile rivale, comentează Alison Mutler de la AP.

O mireasă în vârstă de 25 de ani, Alisar Dragne, spune că răpirea ei a fost stabilită pas cu pas, de la început până la sfârşit. „Totul a fost programat în cazul meu. Limuzina mă aştepta în faţa restaurantului, mi s-a dat drumul să plec şi împreună cu prietenii mei am venit aici (Arcul de Triumf, n.r.). Acum ne gândim cu toţii ce răscumpărare să se ceară pentru mine“.

Georgescu Neascu, lăutar de nunţi, a afirmat că furatul miresei este un obicei foarte vechi. „Toate tipurile de oameni vin aici (Arcul de Triumf, n.r.)... atât cei bogaţi, cât şi cei săraci“, a declarat lăutarul.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor