Vibratoarele, incitante şi pentru bărbaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda prejudecăţilor, bărbaţii nu sunt intimidaţi de jucăriile erotice ale femeilor, iar ele spun că vibratoarele le ajută să se bucure de sex.

Folosirea jucăriilor sexuale atât de către femei, cât şi de către bărbaţi, reprezintă un subiect încă tabu într-o societate atât de libertină ca a noastră. Puţini sunt cei care recunosc că se folosesc de această metodă pentru a ajunge la orgasm, deşi studiile arată că, de fapt, ambele sexe sunt „pro" astfel de jucării. 

Cercetătorii americani de la Universitatea din Indiana au vrut să demonstreze că atât femeile, cât şi bărbaţii, recunosc rolul pozitiv pe care îl are un vibrator într-o relaţie. Doar 10% din cele peste 3.000 de persoane intervievate sunt împotriva unor astfel de jucării erotice, considerând că vibratoarele sunt intimidante pentru partenerii femeilor.

De asemenea, în urma cercetării s-a mai stabilit că femeile care au folosit astfel de obiecte s-au simţit mai bine în timpul actului sexual, fiind mult mai excitate. Ba chiar şi durerea resimţită uneori când făceau dragoste cu partenerii lor s-a diminuat. Cercetătorii nu au reuşit însă să explice exact cum vibratoarele îmbunătăţesc funcţiile sexuale. „Ştim însă că folosirea acestor jucării erotice ajută la atingerea mai rapidă a orgasmului şi că cele care utilizează vibratoarele sunt în general femei care au o părere bună despre ele", a declarat Debra Herbenick, cea care a condus studiul, pentru LiveScience.

Şi bărbaţii folosesc jucării erotice

De asemenea, potrivit unui studiu anterior desfăşurat de sexologii de la Universitatea din Indiana, 53% din femei şi 45% din bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani au recunoscut că folosesc frecvent vibratoare, fapt ce influenţează în mod pozitiv satisfacţia sexuală şi în acelaşi timp starea de sănătate. Totodată, deşi femeile consideră că bărbaţii nu se simt tocmai confortabil când vine vorba de folosirea jucăriilor sexuale, 70% din aceştia neagă acest lucru. Studiile au fost publicate în Jurnalul de Medicină Sexuală, la începutul lunii octombrie.

Vedete curajoase

Starurile nu se sfiesc să arate cât de libertine sunt. Madonna a dat startul, pozându-se cu jucării erotice. Paris Hilton are o colecţie de vibratoare, toate roz. Actriţa Eva Longoria nu are nicio problemă să vorbească despre acest subiect, iar Rihanna ar fi cheltuit săptămâna trecută într-un sex-shop din Paris nu mai puţin de 1.400 de euro.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”