Tiroida, protejată printr-un consum zilnic de ceai de muşeţel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceaiul de muşeţel, consumat pentru perioade îndelungate, a fost asociat cu un risc mai mic de cancer al tiroidei, potrivit unui studiu de mică amploare realizat în Grecia.

Oamenii de ştiinţă au discutat cu mai mulţi locuitori din Atena despre stilul lor de viaţă şi obiceiurile lor alimentare şi au descoperit că persoanele care beau mai mult ceai de muşeţel pentru o perioadă mai îndelungată prezentau un risc mai scăzut de a dezvolta tumori benigne sau maligne la nivelul tiroidei.

Deşi acest studiu nu demonstrează faptul că acest tip de ceai previne cancerul, rezultatele analizei se adaugă unui număr tot mai mare de cercetări ştiinţifice anterioare care au subliniat beneficiile medicale ale dietei mediteraneene, care include pe lângă carnea de peşte, legume proaspete şi grăsimi sănătoase, o mare cantitate de ceai, a precizat Athena Linos, cercetătoare la Institutul de medicină preventivă Prolepsis din Grecia, coautoare a studiului.

Multe persoane care trăiesc în Grecia au adoptat dieta mediteraneană. La fiecare 100.000 de persoane din această ţară, aproximativ 1,6 sunt diagnosticate cu cancer de tiroidă în fiecare an. Prin comparaţie, acest raport este de 13,2 la 100.000 şi de 5,2 la 100.000 în Statele Unite, respectiv Uniunea Europeană. "Acest fapt sugerează că ar putea fi ceva din dieta grecilor - precum ceaiul - care contribuie la această diferenţă", au spus autorii studiului.

Cercetătorii greci au analizat ratele de apariţie a cancerului şi obiceiurile alimentare pentru un grup de 113 pacienţi internaţi în două spitale din Atena, diagnosticaţi cu cancer de tiroidă, între anii 1990 şi 1993. Ei au comparat datele acestora cu cele obţinute de la 178 de persoane care nu aveau cancer de tiroidă, fiind fie sănătoşi, fie diagnosticaţi cu alte boli, şi cu datele recoltate de la 286 de persoane cu noduli tiroidieni benigni.

Participanţii au oferit informaţii despre istoricul lor familial, dietele şi obiceiurile lor alimentare, inclusiv despre consumul de alcool, cafea şi ceai.

După ce au eliminat alţi factori de risc precum vârsta, sexul şi indicele de masă corporală, oamenii de ştiinţă au descoperit că pe măsură ce consumul zilnic de ceai de muşeţel creşte, riscul de a dezvolta orice tip de noduli tiroidieni a scăzut considerabil.

Persoanele care beau ceai de muşeţel de două până la şase ori pe săptămână prezentau un risc cu 70% mai mic de cancer tiroidian. După 30 de ani de consum regulat de ceai de muşeţel, acest risc scade cu aproximativ 80%.

Cercetătorii au analizat şi legătura dintre riscul de cancer tiroidian şi alte două tipuri de ceai, foarte populare în Grecia - ceaiul de salvie şi ceaiul dintr-un amestec de plante, cunoscut sub numele de "ceai de munte". Ei au descoperit că şi aceste tipuri de ceaiuri contribuie la o scădere a riscului de cancer tiroidian, însă legătura statistică nu a fost la fel de consistentă ca în cazul ceaiului de muşeţel.

Studiul a fost publicat în European Journal of Public Health.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați