Structura creierului fiecărei persoane este unică, la fel ca amprenta digitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Experienţele de viaţă ne modelează anatomia cerebrală

Structura creierului fiecărui individ este unică, la fel cum fiecare persoană are o amprentă digitală diferită de a celorlalţi, este concluzia unui studiu prelua de Press Association.

O echipă de psihologi de la Universitatea din Zurich care a condus cercetarea susţine că anumite caracteristici ale celei mai importante componente ale sistemului nervos central sunt unice. Cercetătorii au scanat, cu ajutorul rezonanţei magnetice, creierele participanţilor la studiu pe o perioadă de doi ani.

Unicitatea este rezultatul unei combinaţii de factori genetici şi experienţe de viaţă individuale, mai spun oamenii de ştiinţă. Concluziile lor au venit în urma studierii anatomiei creierului a 200 de oameni, potrivit agerpres.ro.

Oamenii de ştiinţă au analizat peste 450 de caracteristici anatomice în cazul fiecărui creier în parte, inclusiv grosimea cortexului, volumul materiei cenuşii şi a celei albe, precum şi volumul total al creierului. Ei afirmă că au identificat o combinaţie individuală de caracteristici anatomice cerebrale cu o precizie de 90%.

Experienţele de viaţă modelează anatomia cerebrală

Acest studiu vine în completarea unei cercetări anterioare, realizate de aceeaşi echipă, care susţine că experienţele individuale şi circumstanţele de viaţă modelează anatomia cerebrală. Spre exemplu, muzicienii profesionişti, jucătorii de golf sau de şah prezintă caracteristici unice în zonele din creier pe care le folosesc cel mai intens pentru exercitarea abilităţilor pe care le stăpânesc cel mai bine.
„Credem că aceste experienţe au un efect asupra creierului şi interacţionează cu moştenirea genetică astfel încât, pe parcursul trecerii anilor, fiecare persoană dezvoltă o anatomie cerebrală individuală“,spune profesorul Lutz Jancke, de la catedra de psihologie a universităţii.

„Studiul nostru confirmă faptul că structura creierului diferă de la individ la individ. Combinaţia de influenţe genetice şi non-genetice afectează în mod clar nu doar funcţionarea creierului, ci şi anatomia acestuia“.
Cu toate acestea, cercetătorii subliniază că înlocuirea senzorilor pentru detectarea amprentelor cu aparate RMN în viitor este puţin probabilă, în ciuda progreselor recente din domeniul neuroştiinţelor.
În urmă cu doar 30 de ani, se credea că cerebelul are doar câteva sau poate nicio caracteristică individuală. Identificarea personală cu ajutorul caracteristicilor anatomice ale creierului era de neimaginat, a adăugat cercetătorul.
Studiul a fost publicat în revista „Scientific Reports“.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete