Şi alergicii la polen trebuie să-şi modifice dieta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indiferent de tipul alergiei, ajustarea alimentaţiei este necesară, fiindcă în cele mai multe cazuri, pot să apară reacţii încrucişate.

Persoanele alergice la un anumit aliment pot prezenta simptome la consumul unora înrudite din cauza asemănărilor de structură, atrag atenţia medicii. În aceste situaţii însă, numai specialiştii pot realiza o listă a alimentelor permise şi interzise, în funcţie de sensibilitate.

În plus, între 50 şi 70% din persoanele diagnosticate cu rinită alergică prezintă şi sensibilităţi alimentare, estimează specialiştii. „Un pacient alergic la polenul de mesteacăn poate sesiza apariţia unor erupţii, sufocare, prurit (mâncărime a pielii) sau chiar simptome mai severe după consumul de mere, piersici, pere sau alte fructe crude înrudite.

Pe de altă parte, un pacient alergic la polenuri de toamnă poate descrie acelaşi gen de probleme după consumul de ţelină crudă sau de pepene", atrage atenţia medicul primar alergologie-imunologie clinică Camelia Berghea din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia" din Bucureşti.

Pot apărea mâncărimi, dar şi colici la copii

Bolile alergice sunt cauzate de răspunsul exagerat al organismului atunci când intră în contact cu unele substanţe prezente în mod obişnuit în mediul nostru. „Simptomele variază de la mâncărimi, erupţii cutanate urticariene, agravare a dermatitei atopice, la simptome digestive (greaţă, vărsături, scaune cu sânge), manifestări de tip astm bronşic sau chiar la reacţii foarte severe de tipul şocului anafilactic. La copiii mici, manifestări nespecifice, cum sunt colicile abdominale, agitaţia, greutatea mică, pot fi secundare unei alergii", explică medicul Camelia Berghea.

Specialiştii spun că, deşi alergiile alimentare sunt mai frecvente la copii în primii ani de viaţă, ele se întâlnesc şi la adulţi. În general, la copii apar alergii mai ales la proteinele din laptele de vacă, ou, grâu, soia, arahide, alune, peşte, în timp ce la adulţi, simptomele alergice sunt determinate de consumul de fructe de mare, de peşte, de arahide şi de alune. Depistarea şi evitarea alimentului care dă alergia sunt măsuri esenţiale pentru a înlătura simptomele cronice şi pentru a preîntâmpina episoadele alergice.

De asemenea, persoanele care au această problemă trebuie să evite şi consumul produselor ce au în conţinut alimentul vinovat pentru apariţia alergiei. De exemplu, persoanele alergice la ouă trebuie să renunţe la produsele pe a căror etichetă scrie că au în conţinut „albumină" şi „globulină" (proteine din ouă), iar cele care sunt alergice la arahide trebuie să evite produsele care „Pot conţine urme de arahide".

Compensare

Persoanele alergice la anumite alimente esenţiale, cum sunt proteinele din lapte, ou sau din grâu, pot prezenta carenţe nutriţionale, atrag atenţia specialiştii. Administrarea suplimentelor cu vitamine, minerale şi acizi graşi de tipul Omega 3, 6 şi 9 previn aceste lipsuri cauzate de excluderea din dietă a anumitor alimente.

Nutritionistul răspunde: Dacă nu putem mânca peşte pentru că nu ne place, ar trebui să ne asigurăm aportul de acizi graşi esenţiali Omega 3 din ulei de peşte. Dacă avem intoleranţă la lactoză, ne putem asigura calciul din suplimente alimentare.

Pentru administrarea de suplimente trebuie să se ţină cont nu doar de alimentaţia fiecăruia, ci şi de anotimp. De exemplu, iarna, când expunerea la ultraviolete este limitată, avem nevoie de vitamina D din suplimente alimentare. Primăvara, dacă ne confruntăm cu stări de astenie, am putea lua un complex de vitamine şi de minerale pentru a ne energiza.

Conform legislaţiei europene, suplimentele nutritive sunt alimente, nu medicamente. Prin urmare, ele nu ar trebui să conţină arome artificiale, coloranţi, conservanţi chimici şi nici îndulcitori de sinteză (aspartam, sucraloză, acesulfam etc.)

Evită-le pe cele cu E-uri!

Pentru ca suplimentele alimentare să fie bine asimilate în organism, dar şi ca să nu resimţim efecte secundare, ar trebui să evităm substanţele obţinute pe cale chimică şi să optăm pentru matricele alimentare naturale. De exemplu, nu ar trebui să luăm vitamina C sub formă de acid ascorbic (E300), ci de pudră de măceşe. Aceasta conţine şi alţi nutrienţi care fac vitamina C mult mai activă biologic.

Calciul ar trebui administrat sub formă de citrat de calciu, nu sub formă de carbonat de calciu, iar seleniul este de preferat în forma sa organică – selenometionină, nu în cea anorganică, al cărei nume este selenit de sodiu.

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi Director al Institutului de Cercetări Alimentare Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare