„Până la 6 ani copiii preferă fructele şi legumele crude, crocante în locul celor gătite şi moi“. Cum hrănim un preşcolar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În copilărie, părinţii îl pot deprinde pe cel mic cu un comportament alimentar sănătos care să-l ghideze întreaga viaţă. Dr. Mihaela Bilic, medic primar de diabet, nutriţie şi boli metabolice, explică de ce copiii preferă alimentele simple şi fără un gust puternic.

Stomacul copiilor este mic, deci sunt obligatorii trei mese principale în fiecare zi şi două gustări între mese, potrivit mihaelabilic.ro. „Pentru gustări folosiţi lapte, fructe, brânză, cereale, crackers, iaurt în locul produselor preambalate bogate în zahăr, grăsimi saturate şi calorii.“

Până la 6 ani copiii preferă fructele şi legumele crude, crocante în locul celor gătite şi moi, conform aceleiaşi surse.

„Orice aliment nou şi necunoscut va fi respins iniţial de copil, de aceea introduceţi-l mai întâi în cantităţi mici, la începutul mesei, printre alimentele deja cunoscute, astfel încât copilul să guste şi să se obişnuiască cu altfel de mâncare. Nu comentaţi în niciun fel şi nu atrageţi atenţia asupra noului produs şi perseveraţi în „furnizarea“ lui până când va fi acceptat.“

Criterii după care alege copilul alimentele

1.Temperatura crescută. Copiii preferă alimentele călduţe deoarece mucoasa lor bucală este foarte sensibilă la căldură.

2.Mirosul puternic este neatrăgător pentru copii

3.Simţul estetic. Prezentarea trebuie să fie atragătoare şi ingredientele clare - cât mai puţin zdrobite, să conţină culori vesele şi chiar aranjamente şi decupaje în forme geometrice sau zoomorfe. „De exemplu, un biscuit poate fi refuzat doar pentru faptul că este rupt.“

Copiilor le place să stea la masă cu restul familiei şi să fie trataţi ca şi adulţii. „Dezvoltaţi-le acest obicei pentru că sunt imitatori perfecţi şi vor învăţa repede. Nu uitaţi că exemplul personal este cel mai important, aşa că nu vă miraţi atunci când copilul va refuza mâncărurile pe care nici voi nu le consumaţi.“

Preferinţele pentru un anumit fel de mâncare sunt determinate în mică măsură de moştenirea genetică, cel mai important mecanism fiind învăţarea şi imitarea obiceiurilor pe care le văd la cei din jur, adică la părinţi în mod special, atrage atenţia medicul. O experienţă pozitivă poate fi implicarea celor mici în procesul de pregătire a alimentelor, ei consumând cu plăcere mâncarea pe care au gătit-o din mândria că au făcut ceva gustos.

Părinţii propun, copiii dispun

Atmosfera din jurul mesei este de asemenea un factor important în atitudinea copilului faţă de mâncare. Comportamentul pozitiv, entuziasmul - chiar dacă cel mic se murdăreşte sau varsă farfuria, conversaţia plăcută între membrii familiei şi comentariile pozitive legate de alimente contribuie la creşterea apetitului celor mici.

„Contrar părerii generale, copiii mici nu au abilitatea de a-şi alege o alimentaţie echilibrată,care să conţină toate substanţele nutritive, de aceea nu trebuie lăsaţi să ia singuri decizii. Părinţii sunt cei responsabili pentru punerea la dispoziţie a unei palete cât mai largi de produse alimentare sănătoase, în timp ce copilul decide cât de mult şi din care anume vrea să mănânce“, conchide dr. Mihaela Bilic.

Mai multe pentru tine:
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE