Dieta care ne salveză şi pe noi şi planeta: mai puţină carne şi zahăr, mai multe nuci, fructe şi legume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până în 20150, vom fi 10 miliarde de oameni. Asigurarea hranei va fi extrem de dificilă fără transformarea obiceiurilor alimentare, îmbunătăţirea producţiei şi reducerea risipiei, a explicat un profesor londonez, autorului unui studiu pe această temă.

Dublarea consumului de nuci, fructe, legume şi înjumătăţirea cantităţilor de carne şi zahăr consumate. Aceasta ar fi, în opinia unor oameni de ştiinţă londonezi, dieta ideală care i-ar salva pe oameni de la multe boli, şi ar fi prietenoasă cu mediul, potrivit agerpres.ro.

Dacă oamenii s-ar conforma acestui regim alimentar,, peste 11 milioane de decese premature ar putea fi evitate în diecare an, la fel şi emisiile de gaze cu efect de seră şi ar putea fi conservate mai multe regiuni de uscat, apă şi biodiversitate, susţin cercetătorii.

„Hrana pe care o consumăm şi felul în care o producem determină sănătatea oamenilor şi a planetei, iar în momentul de faţă nu procedăm deloc cum trebuie“, este de părere Tim Lang, profesor la Universitatea din Londra, conducătorul studiului, citat de Reuters.  Avem nevoie de o revizuire semnificativă care să schimbe sistemul alimentar global la o scară nemaivăzută până acum, a adăugat acesta.

Alimentaţia nesănătoasă, mai periculoasă decât alcoolul şi drogurile


Multe boli cronice care pot pune viaţa în pericol, între care obezitatea, diabetul, malnutriţia sau diverse tipuri de cancer, sunt legate de o dietă săracă. Cercetătorii spun că alimentaţia nesănătoasă provoacă mai multe decese şi boli în prezent în lume decât relaţiile sexuale neprotejate, alcoolul, drogurile şi fumatul laolaltă.

Dieta propusă de oamenii de ştiinţă este rezultatul unui proiect de cercetare care a durat trei ani, la solicitarea revistei de sănătate „The Lancet“ şi la care au participat 37 de specialişti din 16 ţări.

Consumul mediu de alimente precum carnea roşie şi zahărul ar trebui redus cu 50%, în timp ce consumul de nuci, fructe, legume ar trebuie dublat.

Pentru anumite regiuni, ar fi necesare schimbări chiar mai drastice: locuitorii Americii de Nord, spre exemplu, consumă de aproape 6,5 ori mai multă carne roşie decât cantitatea recomandată, în timp ce oamenii din Asia de Sud mănâncă doar jumătate din cantitatea sugerată de dieta planetară.

Pentru reglarea consumului de legume care conţin amidon cum ar fi cartoful sau maniocul ar fi nevoie de mari schimbări în regiunea Africii Subsahariene, unde oamenii mănâncă în medie de 7,5 ori mai mult decât cantitatea recomandată.

Cu ocazia prezentării dietei la o conferinţă de presă desfăşurată miercuri, cercetătorii au recunoscut că adoptarea acestei diete pe plan global este o speranţă ambiţioasă, cu atât mai mult cu cât există o mare inegalitate în ceea ce priveşte accesul la hrană.

„Peste 800 de milioane de oameni nu au hrană suficientă, în timp ce mult mai mulţi consumă o alimentaţie nesănătoasă, care contribuie la deces prematur şi boli“, a spus Walter Willett de la Universitatea Harvard din SUA.

„Dacă nu reuşim să o implementăm în totalitate, ar fi bine să încercăm să facem cât de mult putem“, a conchis acesta.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea