Creierul femeilor, mai tânăr comparativ cu vârsta cronologică. Cum este cel al bărbaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creierul femeilor este cu aproape patru ani mai tânăr în comparaţie cu vârsta cronologică, în timp ce, în cazul bărbaţilor, este cu peste doi ani mai în vârstă, potrivit unui studiu american.

Cercetarea a inclus 84 de bărbaţi şi 121 de femei cu vârste între 20 şi 80 de ani. Ei au fost supuşi unor tomografii cu emisie de pozitroni, ce au permis evaluarea fluxului de glucoză şi oxigen din creier, potrivit agerpres.ro.

Glucoza este hrana preferată a creierului. Modul în care creierul metabolizează această substanţă dezvăluie informaţii importante despre vârsta metabolică a acestui organ.

Astfel, cercetarea a ajuns la concluzia că femeile au creiere cu 3,8 ani mai tinere, în medie, din punct de vedere metabolic, comparativ cu bărbaţii care sunt cu 2,4 ani mai bătrâni, potrivit algoritmului aplicat de oamenii de ştiinţă. Rezultatele au fost publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences.
„Creierul bărbaţilor nu îmbătrâneşte mai rapid'“, a explicat unul dintre autorii studiului, Manu Goyal, profesor asistent de radiologie la Facultatea de Medicină a Universităţii Washington.

Diferenţa se menţine toată viaţa


„Maturizarea lui are loc circa trei ani mai târziu în comparaţie cu femeile, iar această  - diferenţă - se menţine pe tot parcursul vieţii“, a adăugat acesta.
Conform unei teorii avansate de cercetători, hormonii ar putea juca un rol important în configurarea metabolismului creierului la vârste fragede.
Oamenii de ştiinţă speră să afle dacă diferenţe metabolice ar putea juca un rol protector în cazul femeilor, care au tendinţa de a avea scoruri mai mari la testele cognitive şi de rezolvare a problemelor.
„Acest lucru ar putea însemna că motivul pentru care femeile nu au un declin cognitiv mai puţin pronunţat la vârste avansate se datorează creierului, care este efectiv mai tânăr“, a conchis Goyal.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele