Cele mai bune patru remedii care calmează tusea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhiva Adevărul

Tusea este poate cel mai supărător simptom al infecţiilor respiratorii, care produce un disconfort accentuat, mai ales în timpul nopţii, când perturbă somnul şi ne lasă fără vlagă. De cele mai multe ori însă îi putem face faţă cu ajutorul remediilor naturale.

Chiar dacă bolile respiratorii, care se manifestă prin tuse, pot fi cauzate de virusuri virulente precum coronavirus, adenovirus, rhinovirus sau chiar bacterii, doar 10% dintre acestea necesită tratament medicamentos. Restul, pot fi tratate cu ajutorul remediilor naturale, susţine dr. imunolog Tania Bejan, specialist Ropharma.

„În prima faza a afecţinilor, tusea este seacă, urmând ca apoi să devină productivă. De regulă, aceasta va fi mai intensă dimineaţa, urmând ca pe măsură ce boala progresează, tusea să se manifeste pe parcursul întregii zile şi în special în timpul nopţii. În funcţie de gravitatea infecţiei, episoadele de tuse se manifestă în mod recurent şi pe o durată mai lungă, chiar de 2 luni“, a explicat medicul.

Dintre remediile naturale, medicul recomandă:

Ceaiul de lumânărică - un remediu cu tradiţie pentru afecţiunile respiratorii, ceaiul de lumânărică este un ingredient comun folosit în prepararea siropurilor expectorante. Acesta conţine un grup de substanţe denumite saponine, care ajută la fludizarea şi eliminarea secreţiilor acumulate în urma infecţiilor bronhice. Totodată, această plantă are şi proprietăţi antiinflamatore şi emoliente care calmează muscoasele. Sunt recomandate 3 căni de ceai pe zi, obţinut în urma unei infuzii de 10 minute.

Uleiul de eucalipt - unul dintre cele mai frecvent utilizate terapii în tratarea bolilor respiratorii, bronşitelor, tusei convulsive, pleureziei, dar şi pentru cazurile de gripă, răceală sau sinuzit, a precizat medicul.

Frunzele de eucalipt sunt o sursă benefică de antioxidanţi naturali care ajută la prevenirea infecţiilor, iar uleiul de eucalipt stimulează decongestionarea nazală, combate infecţiile prin  efectele antiseptice, bactericide, antifungice, antivirale, domoleşte febra datorită acţiunii antifebrile şi sudorifice şi nu în ultimul rând ajută la vindecarea tusei specifice bronşitei prin rolul expectorant, astringent şi emolient“, a subliniat imunologul.

Mai mult decât atât, acesta are efecte de tonifiere asupra corpului în cazuri de epuizare, oboseală cronică, migrene, dureri de cap sau astenie.

Uleiul de pin – datorită substanţelor cu proprietăţi antibacteriene pe care le conţine, uleiul de pin este adesea recomandat în tratarea problemelor respiratorii, a tusei, a faringitei şi bronşitei. Acesta este un puternic expectorant ce stimulează eliminarea secreţiilor depuse la nivelul tractului respirator şi ajuta la eliberarea sinusurilor.

Lemnul dulce – preparatele obţinute din această plantă au un efect emolient şi antiinflamator, ceea ce-l recomanda ca un remediu rapid şi la îndemână în cazul infecţiilor respiratorii, în special cele în care se manifestă şi tusea.  Lemnul dulce are o acţiune localizată, utilă în cazurile de bronşită. Astfel, ajută fluidificarea secreţiilor traheo-bronsice şi faringiene, dislocarea şi eliminarea mucusului blocat în piept, uşurând astfel expectoraţia.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG