Carnea care dăunează creierului și poate prezenta risc de demență. Produce inflamație și tulburări metabolice, precum rezistența la insulină

0
Publicat:

Reducerea consumului de carne roșie procesată ar putea avea multe efecte pozitive asupra inimii și a sănătății cognitive pe termen lung, arată experții.

Carnea procesată produce inflamație și poate afecta creierul FOTO: Shuterstock

Conform unui studiu publicat recent în revista Neurology, cei care au consumat carne roșie procesată, precum bacon sau hot-dog, au avut cu 13% mai multe șanse de a dezvolta demență decât cei care au consumat o porție nesemnificativă, potrivit CNN. 

Cercetătorii au constatat, de asemenea, că o porție zilnică suplimentară de carne roșie procesată în medie a fost asociată cu o accelerare de 1,6 ani a îmbătrânirii creierului.

Metodele de studiu sunt observaționale, ceea ce înseamnă că cercetătorii nu pot spune cu certitudine dacă alimentele procesate, în cazul de față carnea procesată, cauzează demența, ci doar că există o asociere între cele două.

Investigațiile privind legătura vor continua, a anunțat unul dintre autorii studiului, dr. Daniel Wang, profesor asistent în cadrul departamentului de nutriție de la Harvard T.H. Chan School of Public Health.

„Studiile pe termen lung sunt esențiale pentru investigarea unor afecțiuni precum demența, care se poate dezvolta pe parcursul deceniilor. Continuăm să punem cap la cap aceaste informații pentru a înțelege mecanismele care cauzează demența și declinul cognitiv”, a declarat Wang într-un comunicat de presă.

De ce carnea pe care o consumați vă afectează creierul

Legătura dintre carnea roșie și sănătatea cognitivă nu a fost studiată în profunzime, însă cercetătorii au găsit asocieri cu multe alte efecte asupra sănătății, inclusiv bolile cardiometabolice, cancerele și moartea prematură, susține dr. Mingyang Song, profesor de nutriție la Harvard T.H. Chan School.

„În special, carnea roșie procesată prezintă cea mai puternică asociere datorită conținutului său ridicat de sare și aditivi nocivi utilizați pentru procesare. De asemenea, produce inflamație și tulburări metabolice (de exemplu, rezistența la insulină)”, a adăugat profesorul.

Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat date de la peste 133.000 de persoane cu o vârstă medie de 49 de ani. Datele au inclus informații detaliate privind sănătatea, intervievate pe o perioadă lungă de timp, inclusiv dietele participanților, și au fost actualizate la fiecare doi până la patru ani.

Mai mult de 11.000 de participanți la studiu au fost diagnosticați cu demență într-un interval de 43 de ani.

„Există teorii cu privire la motivul pentru care carnea roșie ar putea reprezenta un risc deosebit pentru sănătatea cognitivă. Are o cantitate mare de grăsimi saturate și produce un compus organic legat de bolile cardiovasculare, iar cele două împreună pot afecta sistemul nervos, ceea ce agravează declinul cognitiv”, a declarat dr. Song.

Carnea roșie procesată are, de asemenea, niveluri mai ridicate de substanțe precum nitriții, compușii N-nitroso și sodiul, care prezintă riscuri suplimentare pentru declinul cognitiv, a declarat autorul principal al studiului, Yuhan Li, asistent de cercetare în cadrul Channing Division of Network Medicine de la Brigham and Women's Hospital din Boston.

Nitriții sunt ingrediente adesea utilizate în prepararea cărnii și au fost asociate cu probleme de sănătate, iar compușii N-nitroso se găsesc, de asemenea, în carnea conservată și au fost asociați cu cancerul.

Limitarea cantității de carne roșie 

Înlocuirea cărnii roșii cu surse de proteine vegetale, cum ar fi nucile și leguminoasele, a fost asociată cu un risc cu 19% mai mic de demență și cu 1,37 ani mai puțin de îmbătrânire cognitivă, potrivit studiului.

Institutul American pentru Cercetarea Cancerului recomandă „limitarea consumului de carne roșie la trei porții pe săptămână și consumul redus sau chiar inexistent de carne roșie procesată”.

Mai multe pentru tine:
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi