Căldura încinge şi spiritele. Risc de haos mondial pe fondul încălzirii globale?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În perioadele caniculare suntem mai nervoşi atât la serviciu, cât şi acasă FOTO Shutterstock

Când e foarte cald afară, suntem mult mai puţin toleranţi, suntem irascibili – e nevoie numai de-o scânteie să „ne-aprindem“. De altfel, este un lucru ştiut că vara se accentuează episoadele de violenţă. Specialiştii explică acest fenomen, iar studiile arată că încălzirea globală ar putea duce la o rată extremă a violenţei.


Rata criminalităţii poate creşte cu 2,6% pe durata verii comparativ cu celelalte anotimpuri, arată studiile americane. De altfel, nu este nevoie de vreun studiu ca să ne convingem că vara, când temperaturile de afară sunt foarte ridicate, oricât de moleşiţi am fi, tot mai găsim resurse să ne enervăm din nimicuri şi suntem foarte puţin toleranţi, mai ales înainte de concediu.

„Căldura extremă este un stres pentru organism. Şi, ca orice stres, atrage după sine eliberarea unei cantităţi mari de hormoni de «fugă sau luptă», adică de supravieţuire în condiţii extreme. Este vorba mai ales despre cortizol, hormonul stresului, şi despre catecolamine (adrenalina şi noradrenalina)“, explică Radu Braga, neurocercetător în cadrul Centrului de Excelenţă în Neuroştiinţe al Universităţii de Medicină „Carol Davila“ din Bucureşti. 

Încălzirea globală, problemă pe termen lung

Cu cât temperaturile sunt mai ridicate, iar perioadele caniculare durează mai mult, cu atât numărul actelor de violenţă este mai mare, reconfirmă un nou studiu american. Dar această legătură ar putea demonstra că, pe termen lung, consecinţele ar putea fi dezastruoase, pe fondul încălzirii globale.

„Să prezici viitorul este o chestiune delicată întotdeauna. Dar noi credem că efectele negative ale încălzirii globale asupra comportamentului uman sunt suficient de importante pentru a ne determina să luăm în serios problema şi să ne întrebăm ce putem face astăzi pentru a putea influenţa gradul de violenţă în creştere de mâine“, subliniază Solomon Hsiang, principalul autor al studiului condus de Universităţile Berkeley şi Princeton din SUA.

„Haosul va domni peste lumea încălzită“

Studiul cercetătorilor americani a constat, de fapt, într-o metaanaliză a unui număr copleşitor de alte studii – 60 – pe diverse teme, de la arheologie, climatologie, la ştiinţe politice şi economice.

Concluzia nu este deloc optimistă. „Cu fiecare deviaţie standard (n. r. – termen utilizat în statistică pentru a arăta cât de mult variază o valoarea medie, aşteptată, simbolul fiind 1σ) a climei către o temperatură mai ridicată, frecvenţa violenţelor între persoane creşte cu 4%, iar violenţa între grupuri creşte cu nici mai mult, nici mai puţin de 14%“, potrivit rezultatelor studiului publicate în revista de specialitate „Science“.

„Cum ne aşteptăm ca, până în 2050, în multe zone locuite ale lumii să existe deviaţii standard ale climei către temperaturi ridicate de 2σ sau chiar de 4σ, creşterea exponenţială a conflictelor şi a violenţelor ar putea reprezenta o problemă mondială importantă şi ar putea avea un impact major asupra evoluţiei umanităţii“, se arată în rezumatul studiului.

Citeşte şi:

Consumul de cafea scade riscul de suicid

Câteva ceşti de cafea pe zi reduc riscul sinuciderii cu aproape 50%, susţine un nou studiu realizat la Harvard, SUA.

Persoanele cu probleme psihice sunt cele mai afectate de recesiune

Recesiunea economică din Europa a avut un impact profund asupra persoanelor cu probleme psihice, arată un studiu realizat de cercetătorii de la King’s College, citat de BBC.

Stări psihologice ciudate: Sindromul Paris

Sindromul Paris reprezintă o afecţiune psihiatrică care afectează turiştii care vizitează capitala Franţei şi care au fost profund impresionaţi de filme precum Amelie sau cafenele cochete.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte