5 lucruri pe care nu le ştiai despre creier şi memorie

Uitarea este normală, ba chiar vitală pentru buna funcţionare a creierului, au descoperit de-a lungul timpului oamenii de ştiinţă. Totuşi, mintea noastră gestionează diferit amintirile, astfel că nu de puţine ori ni se întâmplă să ţinem minte detalii precise ale copilăriei, dar să nu mai ştim ce-am făcut cu cheile. Anumite evenimente şi chiar activităţi de zi cu zi influenţează uitarea.

1. De ce uităm ce aveam de făcut atunci când intrăm sau ieşim dintr-o cameră

Ţi s-a întâmplat vreodată să-ţi dai seama, odată ajuns într-o încăpere, că nu mai ştii pentru ce ai venit? Acesta este unul dintre cele mai comune tipuri de pierdere de memorie pe termen scurt, spun specialiştii. În astfel de situaţii, de vină ar putea fi uşa prin care am trecut pentru a ajunge dintr-o încăpere în alta.

Activitatea însăşi de a trece de o uşă declanşează o modificare în creier. Mai precis, uşa respectivă îi spune creierului că urmează o nouă scenă şi că trebuie să stocheze şi să pună deoparte amintirile anterioare. Iar în astfel de momente au loc „scurtcircuitele“ care ne fac să uităm.

„Intrarea sau ieşirea dintr-o încăpere foloseşte pe post de «hotar» în creier, care separă episoadele de activitate şi le stochează, nemalăsându-le la îndemână. Amintirea deciziei sau activităţii din cealaltă cameră e dificilă fiindcă a fost deja pusă deoparte, într-un sertăraş al minţii“, explică Gabriel Radvansky, psiholog la Universitatea Notre Dame, citat de „Live Science“.

Separatoarele de acest tip sunt foarte utile pentru creier, fiindcă ne ajută să ne organizăm evenimentele nu doar în ceea ce priveşte locul unde s-au întâmplat, ci şi reperele temporale.

2. Sexul poate şterge amintirile

Anumite activităţi pot duce la pierderi temporare de memorie şi la aşa-numita „ceaţă“ a creierului – manifestări încadrate în ceea ce medical poartă numele de amnezie globală tranzitorie.

Un exemplu de activitate de acest tip este sexul, care a cauzat în multe cazuri tulburări de memorie. Pacienţii au uitat ce au făcut în ultimele 24 de ore, povestesc medicii.

Persoanele cu amnezie globală tranzitorie nu prezintă efecte secundare serioase, de regulă, iar tulburările de memorie dispar în câteva ore. Totuşi, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să afle cu precizie cum se întâmplă asta. De altfel, investigaţiile imagistice realizate în astfel de cazuri nu au arătat vreo leziune la nivel cerebral, nici urme de accident vascular cerebral. Prin urmare, rolul sexului în pierderea memoriei rămâne un mister.

3. Amintirile sunt la locul lor, chiar dacă noi nu le putem accesa

Este posibil ca melodii pe care le-am auzit cândva să rămână imprimate în memorie fără ca noi să ştim?

Cazul unei femei care avea halucinaţii muzicale cu o melodie pe care ea nu o recunoştea, dar cei din jur da este revelatoriu în acest sens. Povestea acestei femei, considerată inedită de oamenii de ştiinţă care au publicat-o în revista „Frontiers in Neurology“, arată că este posibil ca mintea noastră să stocheze anumite amintiri pe care să le lase într-un „sertar“ la îndemână, dar pe care noi să nu le recunoaştem.

4. Creierul poate fi programat să uite evenimentele din frageda pruncie

Primele noastre amintiri din copilărie se estompează în timp şi nu degeaba, spun specialiştii. În cele mai multe cazuri, oamenii nu-şi mai amintesc evenimentele din primii trei-patru ani de viaţă. Fenomenul este cunoscut medical ca amnezie infantilă.

Până nu demult, oamenii de ştiinţă credeau că primele amitiri există undeva în creier, dar copiii, neavând „uneltele“ verbale ca să le exprime la timpul respectiv, nu le pot accesa.

Totuşi, cercetări recente au arătat că, într-adevăr, copiii îşi pot forma şi stoca amintirile din primii ani de viaţă, dar, prin mecanisme deliberate, le uită. O posibilă explicaţie oferită de oamenii de ştiinţă este că mintea în dezvoltare şterge amintirile stocate în timpul procesului de multiplicare celulară şi de creştere exponenţială.

5. Loviturile la cap chiar te fac să uiţi

Uneori, este posibil să pierzi amintiri chiar înainte ca ele să fie stocate de creier, din cauza unor leziuni ale structurilor cerebrale implicate în formarea memoriei, în întreţinerea acesteia şi în accesarea amintirilor.

Pacientul H. M. este unul dintre cele mai studiate cazuri de amnezie de acest tip. Pacientul respectiv şi-a pierdut capacitatea de a forma noi amintiri după ce o parte din creierul lui, hipocampul, a fost îndepărtat chirurgical, în cadrul unei intervenţii pentru tratarea epilepsiei.

Un alt caz faimos este cel al Pacientului E. P., cu o poveste similară, dar nu după o operaţie, ci după ce a suferit o inflamare a creierului ca urmare a unei infecţii virale.