Sfaturi pentru salvarea căsniciei: tot mai multe cupluri evită rezolvarea conflictelor, preferând divorţul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfaturi pentru salvarea căsniciei. Foto framepool.com

Rata divorţului creşte vertiginos, iar un număr tot mai mare de cupluri descoperă că este mai uşor să se separe decât să găsească cauzele reale ale conflictelor de zi cu zi.

„La bine şi la greu”, aşa sună celebra promisiune pe care partenerii şi-o fac atunci când îşi unesc destinele. Jurămintle se uită repede, iar soţii aduc divorţul în discuţie mult prea devreme. Deşi încearcă să lupte cu o mulţime de demoni interiori, de multe ori partenerii nu reuşesc să treacă peste această etapă.

Utilizând următoarele sfaturi, puteţi face schimări majore în rezolvarea problemelor de cuplu, putând chiar evita un eventual divorţ:

Comunicaţi eficient

Pare simplu, dar comunicarea a devenit un lucru extreme de dificil. Să fii ascultat atunci când lucrurile pe care le spui sunt acuzatoare, poate deveni imposibil dacă partenerul este un om căruia îi lipseşte răbdarea. Totodată, sinceritatea într-o conversaţie este un  ingredient esenţial, care de multe ori lipseşte.

Acceptaţi-vă

Acceptaţi că fiecare trebuie să aibă punctul lui de vedere, că dreptatea se poate afla undeva la mijloc şi că este imposibil să aveţi mereu aceleaşi păreri. Învăţaţi să vedeţi partea frumoasă a partenerului de viaţă şi nu uitaţi că nu există oameni fără defecte, şi că orice problemă de comportament poate fi rezolvată.

Petreceţi mai mult timp împreună

 E surprinzător cât de distanţi puteţi fi, chiar şi atunci când trăieşti împreună. Încercaţi să ieşiţi împreună, să mergeţi la film sau să cinaţi la un restaurant frumos. Amintiţi-vă de momentele în care vă plăcea să fiţi unul în compania celuilalt.

Încetaţi discuţiile în contradictoriu

Desigur, este greu să treci de la certuri intense la atitudini de genul: „bine, suntem nişte adulţi, haide să ne purtăm ca atare!” Dar argumentarea lucrurilor care ne displac poate fi făcută şi pe un ton calm, în încercarea de a nu înrăutăţi situaţia. Poate fi surprinzătoare schimbarea pe care o vei vedea după ce vei începe să tratezi lucrurile cu mai mult calm şi vei înceta să mai ridici vocea.

Luaţi o pauză

Luaţi o pauză pentru a vedea dacă vă simţiţi mai bine pe cont propriu. Veţi vedea dacă aţi rămas împreună doar din obişnuinţă sau dacă situaţia în care vă aflaţi nu a fost rezolvată într-un mod corespunzător. După câteva zile, s-ar putea să constataţi că sentimentele voastre nu s-au schimbat  şi că despărţirea nu este cea mai bună soluţie.

Priviţi în ansamblu

De cele mai multe ori, partenerii se ceartă din cauze minore: treburi casnice sau idei contradictorii. Încercaţi să priviţi în ansamblu şi să vedeţi dacă aceste lucruri chiar vă afecteză sau doar amplifică certurile în cuplu.

Lăsaţi toate neplăcerile în urmă

Este uşor de zis, dar greu de făcut, însă reprezintă un pas important în redescoperirea fericirii de cuplu. Uitaţi situaţiile neplăcute, evitaţi negativitatea şi niciodată nu priviţi înapoi.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur