Şapte minciuni pe care bărbaţii le spun femeilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De multe ori, bărbaţii îşi mint partenerele pentru a le proteja FOTO http://wallpaperswa.com

Încrederea contează mult într-o relaţie, dar realitatea este că bărbaţii le mint pe femei,  femeile îi mint pe bărbaţi, iar cei mai mulţi susţin că minciunile sunt necesare pentru a evita micile răfuieli în cuplu.

Există însă diferenţe cruciale între minciunile pe care femeile şi bărbaţii le spun. Potrivit unui studiu al psihologului Bella M. DePaulo de la Universitatea din Virginia citat de „Reader’s Digest“, atunci când femeile mint tind să încerce să îi facă pe ceilalţi să se simtă bine. În schimb, cei mai mulţi bărbaţi mint din orgoliu. DePaulo spune că aceştia evită adevărul deoarece vor să îşi menţină o imagine fără cusur. 

Cert este că minciunile mici şi dese nu sunt cheia unui mariaj reuşit, dimpotrivă. Iată cele mai frecvente minciuni de sex masculin potrivit RD:

1. „Eu? Am absolvit ca şef de promoţie“

Este o minciună spusă din orgoliu, menită să îl prezinte pe el într-o lumină cât mai bună. În general, bărbaţilor le este greu să îşi recunoască eşecurile. Modul în care cultura noastră defineşte succesul este important pentru el, aşa că presupune că este la fel şi pentru partenera sa. Cu toate acestea, un bărbat care nu poate fi sincer atunci când vine vorba de eşecurile sale poate sfârşi prin a-şi învinui soţia atunci când întâmpină greutăţi în căsnicie.

  • Sigur că îmi plac prietenii tăi!“

Este genul de minciună pe care o spune pentru a atrage femeia pe care o place. Cu toate acestea, dacă arată că vrea să petreacă timp cu prietenii tăi, nu minte. Pe de altă parte, dacă un bărbat spune că preţuieşte munca soţiei sale, când de fapt îl lasă indiferent, o astfel de minciună poate semnala probleme serioase.

  • „Iubito, eşti cea mai bună“

Oamenii spun poate cele mai multe minciuni referitoare la sex. Poate este din cauză că este un subiect sensibil, dar şi aici este probabil ca bărbaţii să mintă.

La începutul unei relaţii, este normal să apară asemenea declaraţii, dar dacă le auzi tot timpul, tind să paralizeze relaţia, deoarece limitează comunicarea.

La rândul ei, femeia trebuie să îşi încurajeze partenerul să se exprime dacă simte că el are nevoie de asta.

  • „Nu pot să te sun. Nu ştiu nici măcar unde o să mă aflu“

Astfel de minciuni sunt unele triste, spuse atunci când relaţia se răceşte. Pentru ca femeia să îşi dea seama ce vrea soţul ei să spună, trebuie să asculte atent nu doar conţinutul, ci şi modul în care se exprimă. DePaulo spune că vocea oamenilor devine mai tremurătoare şi atinge note mai înalte atunci când ei mint şi e posibil să se bâlbâie ori să fie încurcaţi.

  • „Rochia asta nu e prea strâmtă. Arată grozav!“

Acestea sunt minciuni care arată că îi pasă. Cu toate acestea, dacă el te minte este posibil ca alţii să spună adevărul, ceea ce înseamnă că, menajându-ţi sentimentele, nu îţi face neapărat o favoare. Cea mai bună variantă este adevărul, dar spus cu tact.

Deisgur, femeia trebuie să vorbească serios atunci când spune că vrea ca bărbatul de lângă ea să îi spună adevărul. O femeie i-a spus odată sociologului Annette Lawson: „L-am făcut să promită că îmi va spune mereu adevărul. I-am jurat că nu o să am niciodată resentimente, indiferent cât de insuportabil, crud şi dur ar fi fost. Cum a putut să creadă că am vorbit serios?“

  • „Şeful concediază oameni. Dar nu-ţi face griji, nu o să mă aflu printre ei“

Mulţi bărbaţi au o atitudine paternă faţă de femeia pe care o iubesc, astfel încât mint pentru a o feri de griji. Aceste minciuni pot distruge însă chiar sentimentul de încredere pe care el speră să îl creeze.

  • „Sigur, o să dau cu aspiratorul – imediat ce îmi trece durerea de spate“

Când minte astfel, o face pentru a evita să îşi enerveze partenera. Deşi minciunile de acest fel sunt ocazionale, femeile nu pot să le ignore atunci când formează un tipar. David Nyberg, autorul cărţii „The Varnished Truth“, declară: „Uneori ai mult de pierdut şi ceva de câştigat când nu spui adevărul“. Cu toate acestea, minciunile repetate distrug apropierea dintre cei doi parteneri.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Locul de vis în care stă Daniel Pavel în Thailanda: „Casa asta îmi amintește de…” Primele imagini cu oaza de pe plajă a prezentatorului Pro TV! Ce obiect are în dormitor?
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei