Psihologi de la Harvard dezvăluie 6 sfaturi pentru a creşte un copil bun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compasiunea, empatia, gratitudinea, politeţea şi simţul responsabilităţii sunt unele dintre cele mai importante calităţi pe care copiii ar trebui să le deprindă încă de la cele mai fragede vârste. Dar prin ce mijloace pot părinţii transmite aceste valori celor mici? Mai mulţi experţi psihologi de la Harvard oferă câteva sfaturi utile pentru buna creştere a copiilor.

Experţii de la Harvard spun că „creşterea unui copil care să fie politicos, grijuliu şi plin de compasiune este o sarcină grea, dar este exact ceea ce cu toţii suntem capabili să facem şi nimic din lume nu se compară cu importanţa şi fericirea deplină pe care ţi-o aduce acest lucru atunci când ai reuşit“.

BrightSide prezintă lista celor şase lucruri esenţiale pe care părinţii trebuie să le aibă în vedere pentru buna creştere a copiilor lor:

1. Petrece timp cu copiii tăi

Timpul petrecut cu copiii este baza tuturor lucrurilor. Trebuie să o faci în mod regulat, să-ţi arăţi interesul faţă de hobby-urile, precum şi faţă de problemele lor, iar cel mai important este să ascultaţi ceea ce au de zis. Nu doar că veţi afla multe despre personalitatea unică a copilului tău, ci în felul acesta veţi deveni un exemplu pentru ei despre cum să-şi arate grija şi atenţia faţă de cei din jur.

2. Spune-i mereu copilului tău ce înseamnă pentru tine

Potrivit unui studiu realizat de psihologi, mulţi copii nu ştiu că sunt cele mai importante persoane din viaţa părinţilor lor. Copiii chiar au nevoie să audă aceste cuvinte din partea dumneavoastră. Nu uitaţi să le spuneţi asta cât de des puteţi pentru ca cei mici să se simtă în singuranţă, iubiţi şi apreciaţi.

3. Arată-le cum să rezolve problemele şi învaţă-i să nu fugă de acestea

De exemplu, în cazul în care copilul decide brusc că vrea să renunţe la antrenamentul de fotbal, cere-i să-ţi explice care este motivul şi aminteşte-i care sunt obligaţiile sale faţă de echipa sa. Dacă tot vrea să renunţe, ajută-l să găsească ceva nou care să-i aprindă pasiunile.

4. Fă-i să te ajute cu ceva în fiecare zi şi arată-le că le eşti recunoscător pentru asta

Cercetările arată că oamenii care sunt obişnuiţi să-şi exprime recunoştinţa sunt mai înclinaţi să simtă compasiune faţă de ceilalţi, sunt mai generoşi şi le place să ajute. Aşa că este important să dezvolţi un set de activităţi zilnice la care copiii tăi te pot ajuta în casă, astfel încât tu să poţi să le mulţumeşti în orice parte din zi. Psihologii mai recomandă şi recompense pentru manifestarea sinceră a bunătăţii şi pentru efortul pe care îl depun în a te ajuta

.

5. Ajută-ţi copilul să facă faţă emoţiilor negative

Psihologii cred că abilitatea de a-ţi păsa de cei din jur este suprimată de emoţii negative ca furia, ura, ruşinea şi invidia. Ajutând copilul să înţeleagă aceste emoţii negative, îl vei ajuta să-şi rezolve conflictele interioare. O astfel de auto-analiză îi va determina pe termen lung să devină plini de compasiune şi afectuoşi. De asemenea, acest lucru este important pentru stabilitatea lor psihologică.

6. Arată-le că lumea este mult mai mare, mai complexă şi mai interesantă decât îşi pot imagina

Potrivit cercetărilor, aproape toţi copiii sunt interesaţi doar de mica lume formată din familia şi prietenii lor. Este esenţial ca ei să înveţe să devină interesaţi şi de oamenii şi de evenimentele din exteriorul acestui cerc limitat, care pot fi diferite de ceea ce ştiu ei din punct de vedere social, cultural sau geografic. Îi poţi ajuta în acest sens învăţându-i să fie nişte buni ascultători, care se pot pune în locul altor persoane şi să simtă empatie, prin intermediul filmelor, fotografiilor sau al ştirilor.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”