Profu’ Andi Moisescu le-a predat copiilor lecţii de siguranţă rutieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andi Moisescu, în mijlocul elevilor de la Şcoala Centrală din Bucureşti FOTO Adevărul

Copiii de la Şcoala Centrală din Bucureşti au avut ocazia de repete regulile de circulaţie rutieră cu un învăţător surpriză. Din ipostaza de preşedinte al Organizaţiei Salvaţi Copiii România, Andi Moisescu s-a implicat în campania Mobile Kids, program pilot dedicat micuţilor cu vârste între 6 şi 10 ani

Timp de aproape o lună, până la 22 noiembrie, zece şcoli din Bucureşti vor fi implicate în cadrul unui program pilot intitulat Mobile Kids, în cadrul căruia copiii vor participa la ore de siguranţă rutieră susţinute de voluntari ai Organizaţiei Salvaţi Copiii România.

„Am ales să mă implic activ în programul educaţional Mobile Kids, în primul rând, prin prisma propriei experienţe de părinte, findcă ştiu cât de importantă este educaţia şi crearea unor reflexe rutiere sănătoase pentru copiii noştri. În plus, acţiunile susţinute de Organizaţia Salvaţi Copiii vizează crearea unui mediu mult mai sigur pentru copii“, a explicat Andi Moisescu, vedeta Pro Tv fiind de mai mulţi ani implicată în susţinerea proiectelor Organizaţi Copiii România. 

Programul face parte dintr-un proiect implementat la nivel internaţional de producătorul auto Daimler, în ţări precum Germania, Turcia, Ungaria, Mexic sau China, prin intermediul unei platforme educaţionale. Deocamdată, copiii din România vor fi educaţi să adopte, cu ajutorul unor jocuri interactive, o conduită responsabilă atunci când participă la trafic, indiferent dacă se plimbă pe trotuar, în parcuri, utilizează mijloacele de transport în comun sau călătoresc în automobilul familiei.

De exemplu, cei mici învaţă semnificaţia semnelor de circulaţie sau conştientizează de ce este important să folosească scaunul auto pentru copii şi centura de siguranţă, ţinând cont de faptul că traficul din marile oraşe a devenit o adevărată provocare inclusiv pentru adulţi. Lecţiile sunt concentrate pe promovarea a zece reguli de circulaţie, după fiecare lecţie copiii fiind invitaţi să completeze un test menit să le verifice cunoştinţele dobândite.

Pe viitor, se are în vedere extinderea campaniei în mai multe şcoli din ţară şi adaptarea platformei online Mobile Kids în România, unde cei mici vor putea să înveţe, prin intermediul unor jocuri online, regulile de conduită în trafic.  

Pe parcursul campaniei, postul radio Itsy Bitsy, radio dedicat copiilor şi părinţilor, va difuza pastile informative cu sfaturi practice şi norme de circulaţie.

Mai multe pentru tine:
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie