„Pot folosi o pungă de plastic pe post de prezervativ?“: un profesor a aflat ce vor să ştie despre sex elevii de clasa a IX-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concluzia cadrului didactic a fost că adulţii sunt prea puţin interesaţi de adevăratele nelinişti ale copiilor referitoare la sex şi că nelămuririle lor, deşi pot să şocheze, sunt fireşti pentru o vârstă la care sexul este înţeles prin prisma celor văzute la televizor, din filme porno sau din interacţiunea cu alţi copii de vârsta lor. FOTO eva4hell.wordpress.com

Educaţia sexuală făcută în şcoli este un subiect care încinge de fiecare dată spiritele. Dacă unii părinţi sunt de părere că astfel de cursuri nu vor face decât să le dea idei adolescenţilor, alţii consideră că, din contră, informaţiile vor preveni o întreagă serie de probleme. Dincolo de controverse, un profesor american a făcut un sondaj în rândul elevilor de clasa a IX-a pentru a afla cele mai arzătoare întrebări pe care le au despre sex.

Profesorul american a rugat elevii de clasa a 9-a să-şi scrie nelămuririle şi întrebările referitoare la sex pe bileţele, în mod anonim, apoi acesta a făcut o selecţie cu întrebările frecvente ale adolescenţilor. 

Concluzia cadrului didactic a fost că adulţii sunt prea puţin interesaţi de adevăratele nelinişti ale copiilor referitoare la sex şi că nelămuririle lor, deşi pot să şocheze, sunt fireşti pentru o vârstă la care sexul este înţeles prin prisma celor văzute la televizor, din filme porno sau din interacţiunea cu alţi copii de vârsta lor, notează publicaţia online Your Tango. 

Iată care au fost întrebările selectate de profesor, reprezentative pentru sondajul realizat:

1. Ce aş putea să fac ca să-mi măresc penisul?

2. De ce doare atunci când îţi pierzi virginitatea?

3. Masturbarea îţi face rău?

4. Sângele rezultat după ruperea himenului poate intra în penisul bărbatului?

5. Cum îţi dai seama că ai avut orgasm?

6. O pungă de plastic poate fi folosită pe post de prezervativ?

7. Este normal să ai părul pubian extrem de lung?

8. Ce este acela un micropenis?

9. În cazul în care un bărbat rămâne însărcinat (cum am văzut la tv), copilul va trăi? Şi cum o să nască bărbatul?

10. Ai cum să rămâi însărcinată dacă cineva a ejaculat în piscina în care te afli şi tu? 

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online