Facem mai puţin sex decât ne-am dori. Cum putem avea o viaţă sexuală cât mai activă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Multe probleme din viaţa cotidiană ne împiedică să facem sex aşa de des cum ne-am dori/FOTO The Sun

Conform unui studiu recent realizat în Marea Britanie, oamenii, indiferent de vţrstă, decalară că fac mai puţin sex decât şi-ar dori. Doar 1% dintre cei chestionaţi s-au declarat mulţumiţi de numărul partidelor sexuale de care au parte.

Desigur, numărul partidelor de sex diferă în funcţie de vârstă. De exemplu, conform studiului, 44% dintre tinerii între 18-24 de ani au spus că fac sex doar de câteva ori pe lună şi ar dori să facă asta mai des. În cazul celor trecuşi de 60 de ani, numărul partidelor este de câteva pe an, însă şi aici subiecţii au declarat că ar vrea să facă sex mai des, scrie The Independent.

Iată care sunt motivele care îi împiedică de obicei pe oameni să facă sex aşa de mult cum şi-ar dori.

Deseori, parteneri se culcă la ore diferite şi atunci este greu să fie interesaţi amândoi de sex. De exemplul soţul vrea să s euita la un meci sau soţia la un serial, până noaptea târziu. În acest caz, singur soluţie este o discuţie între parteneri, pentru a stabili câteva seri pe săptămână pentru coordonarea programului, astfel încât să fie dispuşi amândoi la o partidă de sex.

Şi noua tehnologie îi distrage pe oameni de la alte activităţi şi afectează serios viaţa sexuală. Un studiu realizat în Italia a demonstrat că partenerii care nu au televizor în dormitor fac sex cu 50% mai des comparativ cu acele cupluri care ţin în cameră un televizor. Soluţia este interzicerea folosirii televizorului, laptopului sau a telefonului mobil înainte de culcare, pentru a putea termina ziua într-un mod mult mai plăcut, printr-o partidă de sex.

O altă problemă care apare este lipsa de timp. Studiile au demonstrat că în multe cupluri doar 2% din timpul unei zile este petrecut împreună. În plus, în cazul în care există copii, timpul liber este şi mai greu de găsit, sau atunci când partenerii lucrează în ture diferite. Este posibil ca în această situaţie ei să ceară ajutor unor rude sau prieteni, care să se ocupe temporar de copii.

Treburile gospodăreşti pot fi de asemenea o problemă, pentru că femeia nu mai are timp de alte activoităţi. Soluţia este împărţirea acetsor treburi cu partenerul sau chiar cu copiii, dacă sunt destul de mari ca să ajute.

Şi schimbările hormonale care apar în timp redus libidoul. Femeile sunt de obicei mai afectate, pentru că ele trec prin sarcini, alăptare, menopauză sau folosesc pastile contraceptive, medicamente care pot afecta apetitul sexual. În jurul vârstei de 30-40 de ani, femeile sunt de obicei ocupa cu creşterea copiilor, iar după 50-60 de ani trebuie să aibă grijă de rude mai în vârstă. Aceste probleme duc la stres şi implicit la reducerea chefului de sex.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil