De ce toţi copiii spun „mama”

Cuvântul „mama“, rostit la fel în orice limbă, e considerat o declaraţie de dragoste în stadiu incipient, însă, în realitate, cuvântul exprimă una dintre cele mai stringente nevoi ale unui bebeluş: foamea.

Fiecare limbă, chiar şi fiecare dialect, are un cuvânt pentru „apă”. În limba swahili, a populaţiei bantu din Africa de Est, se numeşte „maji”, în daneză i se spune „vand”, iar japonezii îi zic „mizu”. Deşi aceste cuvinte descriu substanţa cel mai des întâlnită pe pământ, nu au nimic în comun din punct de vedere lingvistic. Dar ar trebui să aibă ceva în comun, în măsura în care cuvântul a evoluat pe trei continente separate, printre oameni cu istorii şi tradiţii complet diferite?

Cele mai accesibile consoane

Există un cuvânt, numai unul, care este rostit la fel în aproape toate limbile pe care umanitatea le-a cunoscut de-a lungul istoriei sale. Cuvântul este, bineînţeles, „mama”.

„Mama” este un termen universal care descrie femeia ce dă naştere şi care oferă dragoste necondiţionată, chiar şi în cele mai vulnerabile stări. Aproape toate limbile au o formă recognoscibilă a acestui cuvânt. Şi în timp ce forma literară a cuvântului variază uşor de la un popor la altul, varianta intimă, cea populară şi folosită, rămâne aceeaşi în toate limbile. În 1959, omul de ştiinţă George Peter Murdock a calculat existenţa a 1.072 de termeni pentru „mama” şi „tata”, în limbile şi dialectele internaţionale.

Dar rostirea internaţională a cuvântului „mama”, oricât de romantică ar fi ideea, nu se naşte din dragoste. Iar acest lucru se întâmplă din două motive: bebeluşi leneşi şi pieptul mamei.

Studiul definitiv asupra cuvintelor „mama” şi „tata” ca termeni universali a fost realizat de către lingvistul rus Roman Jakobson. Acesta a explicat că cea mai uşoară formă de exprimare a omului este să deschidă gura şi să emită sunete sub forma vocalelor. Bebeluşii pot face acest lucru încă din prima zi de existenţă, sub forma plânsului. Fac asta în mod constant, în primele luni de la naştere, până când încep să experimenteze alte zgomote, testând astfel şi formele cele mai uşoare ale consoanelor. De obicei, încep cu sunete ce pot fi realizate şi cu buzele lipite, aşa-numitele sunete labiale, precum „m”, „p” şi „b”. Micuţii îşi adună toate puterile pentru a elibera cea mai uşoară consoană, sub forma unui „mmmm”, apoi se relaxează şi deschid gura, emiţând vocala „a”. Combinate în repetiţia naturală a discursului bebeluşului, sau bolborosirea tipică recunoscută, rezultă „ma-ma”, „pa-pa” şi „ba-ba”.

Ce înseamnă „mama”?

Dar de ce bebeluşii gravitează în jurul literei „m” în loc de „p” sau „b”? Datorită pieptului mamei, este concluzia finală. Consoana „m” este cea mai la îndemână când aceştia se hrănesc la sânul mamei. Chiar şi adulţii asociază expresia „mmm” cu aromele şi mirosurile mâncărurilor bune. La fel şi copiii.

Jakobson sugerează că bebeluşii nu ştiu cine este mama şi nici nu atribuie cuvântul unei persoane, în primele luni de existenţă. La fel se întâmplă şi în cazul cuvântului „tata”. „Mama” nu înseamnă „te iubesc necondiţionat” sau orice altă declaraţie veşnică de dragoste, ci înseamnă „mâncare”. Aşa că atunci când un copil strigă „mama” şi este vizibil deranjat că tatăl nu se transformă în mama, copilul nu cere prezenţa figurii materne.

Cel mic asociază sursa de mâncare cu prezenţa mamei, şi nu cu cea a tatălui. Studiul lui Jakobson a venit înaintea mişcării feministe şi nu pune prea mult accent pe rolul bărbatului ca participant principal şi omniprezent în viaţa bebeluşului. Se presupune că acelaşi tipar de limbaj se poate forma şi în cazul în care călăuzirea parentală este rearanjată, iar rolurile în ierarhia familială se schimbă. Atunci, copilul ar spune „tata” gândindu-se la mâncare, chiar dacă mama nu este implicată. Dar este doar o teorie.

Părinţii încurajează vorbirea bebeluşilor şi ajută la rafinarea ei prin particularităţile limbajului de peste tot. Foarte curând, „mama” începe să aibă altă semnificaţie în viaţa celui mic, devenind reprezentaţia unei singure persoane de-a lungul existenţei sale.  

Cine a fost Jakobson?

Roman Jakobson (1896-1982) este unul dintre cei mai influenţi lingvişti ai secolului. A fost pionierul analizei structurale a limbajului, fiind cel care a pus bazele ştiinţei foneticii. Munca sa a avut contribuţii majore în limbile slavice, în special.