De câte ori pe lună trebuie să faci sex ca să nu divorţezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cuplurile în care partenerii tânjesc după sex ajung, mai devreme sau mai târziu, spre un punct mort al relaţiei. FOTO gorgeouscompany.me

Chiar dacă până de curând se credea că fiecare cuplu are ritmul său în viaţa sexuală şi că ce este prea puţin pentru unii, pentru alţii este mai mult decât satisfăcător, un studiu recent avansează un număr de acte sexuale de care ar depinde o relaţie fericită.

Psihoterapeutul şi scriitorul american M. Gary Neuman a realizat în cadrul unui proiect video intitulat „Creating Your Best Marriage" (Construieşte cea mai bună căsnicie) un studiu la care au participat 400 de femei căsătorite.

În urma cercetării, psihologul a descoperit că în cazul reprezentantelor sexului frumos satisfăcute de viaţa sexuală şi cu o relaţie de cuplu descrisă ca „fericită“, acestea făceau dragoste de cel puţin 11 ori într-o lună. Pe de altă parte, în cazul femeilor care s-au declarat nesatisfăcute pe plan sexual şi nefericite alături de partenerii de viaţă, numărul actelor sexuale scădea la numai 4 pe lună.

Că ne place să credem sau nu, studiul a arătat că este vorba mai degrabă despre frecvenţa actelor sexuale, decât de satisfacţia de care un cuplu are parte când face sex. Sexualitatea în casnicie ţine foarte mult de conectarea emoţională a partenerilor, dar uneori este nevoie ca aceştia să-şi planifice timp pentru a face sex. Încercaţi să ieşiţi în oraş măcar o dată pe săptămână şi să nu discutaţi despre cele trei subiecte aborsate mereu: copii, bani şi muncă. Nu astea sunt subiectele care v-au făcut să vă îndrăgostiţi unul de celălalt şi nici cele care vor întreţine dragostea, a precizat Neuman.

Psihoterapeutul M. Gary Neuman a explicat că din punctul său de vedere cuplurile în care partenerii tânjesc după sex ajung, mai devreme sau mai târziu, spre un punct mort al relaţiei, ceea ce confirmă, o dată în plus, nevoia pe care trebuie să o acordăm sexului într-o relaţie.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?