Cum schimbă filmele porno viaţa sexuală a femeilor: „Mi-a intrat în cap că ar trebui să îmi placă toate felurile de sex şi că trebuie să mă supun bărbatului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmele porno sunt un subiect sensibil pentru unele femei, în timp ce pentru altele sunt adevărate surse de inspiraţie. Oricare ar fi impactul pe care îl lasă asupra reprezentantelor sexului frumos, mai ales când sunt descoperite la vârste fragede, scenele erotice sunt rareori privite cu indiferenţă.

De obicei, în filmele porno femeile sunt prezentate drept obiecte sexuale menite să îi satisfacă pe bărbaţi. Mai mult decât atât, un studiu recent a descoperit că există o strânsă legătură între uitatul excesiv la filme porno şi relaţii nefericite, depresie şi objectificarea partenerului. Cu toate acestea, interpretarea actelor sexuale din filmele porno depind de la privitor la privitor, unele femei având doar lucruri bune de spus despre scenele erotice. 

Publicaţia „Huffington Post” a prezentat câteva din mărturiile femeilor: 

1. „Aveam 12 sau 13 ani când am dat peste colecţia de reviste şi filme porno a fratelui meu mai mare. M-a influenţat foarte tare. Mi-au stârnit interesul şi nu am putut privi în altă parte. Cred că faptul că le-am văzut la o vârstă atât de fragedă m-a făcut să nu iau sexul în serios foarte tare. Nu întotdeauna este vorba de dragoste. Uneori este vorba doar de atracţie, plăcere şi cam atât”.

2. „Aveam 14 ani, eram curioasă şi îmi era teamă că voi fi întrebată şi nu voi şti nimic despre sex. Primul film porno văzut m-a făcut să îmi pun întrebări în legătură cu corpul meu şi în legătură cu ce ar trebui să fac în timpul unui act sexual. Mi-a intrat în cap că mie, ca femeie, ar trebui să îmi placă toate felurile de sex şi că sunt datoare să mă supun dorinţelor şi nevoilor bărbatului”.

3. „Aveam 18 ani şi am văzut primul film porno la televizor, când eram la facultate, într-o noapte în care colega mea de cămin nu era acasă. Aşa am avut primul orgasm. Până atunci nici măcar nu credeam că pot să simt aşa ceva. Am realizat că mă excit foarte uşor pe cale vizuală, aşa că ori de câte ori este nevoie, îmi folosesc imaginaţia pentru a ajunge la orgasm”.

„Am devenit mai deschisă în ceea ce priveşte masturbarea”

4. „Cred că aveam 16 sau 17 ani. Eram curioasă, pentru că iubitul meu şi cam orice alt tip pe care îl ştiam se uitau des la filme porno. M-a făcut să mă gândesc la faptul că femeile trebuie să pună în scenă adevărate piese de teatru şi că trebuie neapărat să arate perfect. Şi că orgasmul bărbatului este cel mai important”.

5. „Aveam 13 ani când am găsit casetele video ale tatălui meu. Eu am avut fantezii sexuale foarte devreme, cam de la 5 sau 6 ani, iar filmele porno m-au făcut să mă simt mai confortabil. Dacă alţi oameni făceau asta şi se simţeau bine, şi eu puteam”.

6. „Prima dată am văzut nişte imagini animate când aveam vreo 12 ani. Prima dată am văzut un film porno la 18 ani, pentru că voiam să văd cum este, mai exact, să faci sex. Voiam să ştiu ce preferă bărbaţii, cum arată partida de sex ideală şi dacă sânii mei arătau normal. Nu mi-a influenţat în niciun fel convingerile sexuale, dar m-a făcut să înţeleg cât este de important să nu ai reflex faringian”.

7. „Aveam 20 de ani şi iubitul meu de atunci mi-a sugerat să ne uităm la un film porno împreună.  Mie mi s-a părut ciudat, dar el credea că ne va excita pe amândoi, ceea ce s-a şi întâmplat. După câteva minute, l-am lăsat să meargă şi ne-am văzut de treaba noastră. M-a făcut să mă simt mult mai confortabil în propria mea piele şi în pat cu iubitul meu. Nu eram o persoană foarte încrezătoare din punct de vedere sexual, dar de atunci am înţeles că sexul nu trebuie să fie mereu drăguţ şi romantic, ca în filme. Am devenit mai deschisă în ceea ce priveşte masturbarea”.

8. „Eram în clasa a şaptea, la o petrecere. Mi s-a părut foarte scârbos, am fost ruşinată şi l-am oprit. Îmi amintesc că băieţii de la petrecere au fost foarte fascinaţi de imagini. Pe măsură ce am crescut, însă, a început să îmi placă filmele erotice pentru femei. Am şi participat la aşa ceva”.

Mai multe pentru tine:
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”